În 29 iunie, creştinii ortodocşi îi sărbătoresc pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, care, începând cu anul 1993, sunt consideraţi ocrotitorii penitenciarelor. Astfel, ieri a fost o zi specială pentru deţinuţii din cadrul Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranţă Oradea (PRMSO), care i-au sărbătorit pe cei doi Sfinţi Apostoli, persoanele aflate în detenţie având parte de un program special din care nu au lipsit activităţile sportive, concursurile sau spectacolele artistice. Evenimentele dedicate sărbătoririi ocrotitorilor penitenciarelor au debutat la Oradea încă de la începutul săptămânii, cu o expoziţie de biserici în miniatură realizate de un deţinut. Marţi, pentru prima dată, persoanele private de libertate au avut ocazia să participe la un turneu de fotbal, Cupa "Vest", competiţie în care s-au înscris şi echipele penitenciarelor din Arad, Satu Mare şi Deva. Ieri, activităţile ocazionate de sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel au fost deschise de un nou turneu de fotbal, care s-a desfăşurat la Baza sportivă "5x5" din Ioşia. De această dată, echipa formată din cadrele penitenciarului s-a "duelat" cu echipele poliţiştilor, a jandarmilor, a presei etc. Tot ieri, la sediul penitenciarului, a avut loc o masă rotundă cu tema "Prevenirea delincvenţei", la care au participat, pe lângă condamnaţi, şi specialişti din cadrul poliţiei, Agenţiei Naţionale Antidrog sau Inspectoratului Şcolar. La rândul lor, reprezentanţii Autorităţii de Sănătate Publică Bihor au fost prezenţi în mijlocul persoanelor private de libertate, unde a fost susţinută o prelegere cu titlul "Toxiinfecţiile alimentare pe timpul caniculei". După-amiaza zilei a fost dedicată spectacolelor artistice şi concursurilor. O competiţie inedită a fost concursul de coafuri, la care au participat opt echipe formate din femeile aflate în custodia PRMSO. După ce au urmat un curs de specialitate, deţinutele au avut ocazia, ieri, să demonstreze că şi-au însuşit cunoştinţele în domeniu, astfel că cele mai talentate s-au înscris în competiţie. Apoi, şapte dintre femeile aflate în custodia PRMSO au susţinut un spectacol de dans, care a cuprins exerciţii de aerobic şi două coregrafii pe ritmuri de cha-cha -cha, samba şi vals. Cursurile de dans destinate unui număr de 13 deţinute sunt organizate, la fel ca şi cursurile de coafat, de Uniunea Femeilor Bihor, activitatea fiind una inedită pentru instituţia orădeană. Sub îndrumarea instructorului Ana Maria Mînzu, deţinutele participă, de aproximativ o lună, la cursuri de dans sportiv, ritmic şi bune maniere. Activităţile de ieri s-au încheiat cu sceneta "Cameleonul" de Cehov, interpretată de trupa de actori formată din deţinuţi, şi cu un concurs de scrisori pe tema "Familia mea e acasă".