Studenţii mai au puţin timp la dispoziţie să se pregătească pentru sesiunea al cărei debut este peste o săptămână. Cu toate că nu încep examenele toţi odată, pe studenţi îi aşteaptă multă muncă. Focul examenelor începe, pentru studenţii care studiază la zi, în 22 ianuarie, mai puţin pentru cei care studiază medicina şi farmacia. Aceştia vor intra în febra examenelor de abia în 5 februarie, iar cei de la specializările Farmacie anul I, Medicină dentară anul I, Asistenţă de farmacie anul I şi Tehnică dentară anul I vor susţine examenele între 29 ianuarie şi 25 februarie. Studenţii au la dispoziţie patru săptămâni pentru susţinerea examenelor aferente materiilor studiate pe parcursul semestrului I. Pentru cei care studiază la distanţă prin forma de învăţământ IDD de la Facultatea de Inginerie Managerială şi Tehnologică sesiunea de examene se desfăşoară între 19 februarie şi 18 martie, iar pentru cei de la Facultatea de Ştiinţe Economice, între 22 ianuarie şi 17 februarie. În sesiunea aceasta studenţii nu pot susţine examenele restante, acestea putând fi susţinute doar în sesiunea din septembrie, între 3 şi 23 ale lunii. Singurii care fac excepţie de la această regulă sunt absolvenţii care pot susţine examenele restante între 11 şi 16 iunie.