Joi şi vineri, staţiunea Băile Felix a găzduit Sesiunea Anuală de Comunicări ştiinţifice „IMT ORADEA - 2007”. Sesiunea s-a bucurat de participarea unor lucrări şi din străinătate aparţinând unor cadre didactice din Slovacia, Germania şi Republica Moldova. Sesiunea s-a desfăşurat pe durata a două zile, pe parcursul cărora au fost prezentate 441 de lucrări ale cadrelor didactice din centre universitare din străinătate din următoarele ţări: Slovacia, Germania, Republica Moldova şi din România. Din România au participat lucrări ale cercetătorilor din marile centre universitare ale ţării cum ar fi Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Braşov, Iaşi, Constanţa şi Galaţi. Lucrările au fost structurate pe patru secţiuni, mecanică, mecatronică, tehnologii în industria de maşini şi management şi inginerie economică, fiecare dintre aceste categorii având cel puţin câte cinci subcategorii. Evenimentul a fost o bună ocazie pentru cei interesaţi de dezvoltarea ştiinţelor inginereşti de a se pune la curent cu noutăţile apărute în domeniu.