Cei 28 de copii din grupa mare A de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 53 (GPP) din Oradea au prezentat, luni, serbarea de sfârşit de an şcolar, sub atenta îndrumare a educatoarelor lor, Florica Ionaş şi Maria Frater.

Costumaţi în gândăcei, fluturaşi, maci, albăstrele, zâne şi crăiese, cele 17 fetiţe şi cei 11 băieţei din grupa mare A de la GPP nr. 53 din Oradea au susţinut, luni, un program artistic deosebit, alcătuit din cântece, poezii, dansuri populare şi moderne, învăţate pe parcursul anului şcolar. Mulţimea de părinţi, bunici, fraţi şi mătuşi le-a cam dat emoţii micuţilor, care, asemeni starurilor de cinema, au devenit ţinta blitzurilor foto şi camerelor de filmat, timp de mai bine de o oră. Astfel, după ce au recitat câteva poezii în limba engleză, copiii au dat viaţă personajelor din sceneta "Printre firele de iarbă", ţinându-i cu sufletul la gură pe toţi cei prezenţi. A urmat momentul folcloric, în care prichindeii au cântat şi au dansat minute în şir, îmbrăcaţi în costume populare tradiţionale.

În final, au prezentat momente inedite de dans modern, supravegheaţi îndeaproape de instructorul lor de specialitate.