Născut în anul 1995, Vasile Todinca este un tânăr regizor, asistent de regie și actor orădean, care a atras atenția industriei cinematografice internaționale în primăvara anului trecut, când scurtmetrajul său, „Alișveriș”, a obținut o recunoaștere majoră peste hotare.

 

Scurtmetrajul „Alișveriș”, semnat de tânărul regizor orădean Vasile Todinca, a fost selectat la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, ediția 2025, în categoria Semaine de la Critique.

Distribuția filmului reunește nume cunoscute din cinematografia românească: Florentina Năstase, Ilinca Manolache, Gabriel Spahiu și Cătălina Romaneț și explorează o temă tulburătoare: supraviețuirea la limită.

Povestea urmărește o femeie nevoită să-și vândă din obiectele personale pentru a putea trăi, confruntându-se în cele din urmă cu decizia radicală de a-și vinde o parte din propriul corp.

„În urmă cu câțiva ani, în timp ce așteptam la rând într-un supermarket, o femeie din fața mea a rugat-o pe casieriță să-i cântărească o coadă de păr pe care urma să o vândă. Acest eveniment m-a lăsat cu tot felul de întrebări. Era clar că nu e vorba de cineva care face vreo mare afacere, ci este, cel mai probabil, într-o situație disperată. Pornind de la această întâmplare a luat naștere povestea Tatianei și implicit scenariul acestui film”, mărturisește regizorul.

Titlul filmului, „Alișveriș”, cuvânt arhaic de origine turcă, însemnând „vânzare” sau „negoț” – capătă o semnificație amară în contextul narativului filmic. În limba turcă, aliș înseamnă „cumpărare”, iar veriș, „vânzare”; în română, termenul e asociat cu sensul de „afaceri reușite”, explică Todinca.

Producția este realizată de Micro Film, în coproducție cu Avanpost și HI Film Productions – companii cu experiență solidă în industria cinematografică autohtonă și internațională.

După Cannes, scurtmetrajul „Alișveriș”, regizat de Vasile Todinca, a fost selectat în competiția Festivalului de film Premiers Plans de la Angers din Franța (European First Film Festival), la secțiunea „Scurtmetraje Europene”. Filmul a fost proiectat în Franța, anul acesta, în prezența regizorului. Festivalul s-a desfășurat în perioada 17-25 ianuarie 2026.

 

Vasile Todinca este absolvent al Colegiului Național „Mihai Eminescu” și al specializării Cinematografie, fotografie, media – Regie de film și TV a Facultății de Teatru și Film din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj -Napoca.

Atras inițial de actorie, acesta a realizat că vocația sa este regia, fiind inspirat de întâlnirile formative cu cineaștii Radu Jude și Adrian Sitaru.

De-a lungul anilor, a realizat mai multe scurtmetraje remarcate în circuitul festivalier, precum: Mai încearcă (2018) – selecționat la TIFF și premiat pentru cel mai bun scenariu la OKaua Festival, A Winter Morning’s Stillness, Reunion, precum și Jackpot (2024), co-regizat cu Vlad Popa, prezentat la Tallinn Black Nights IFF. În calitate de producător, Todinca a fost implicat și în realizarea scurtmetrajului „Patul lui Procust”.

Este fiul cercetătorului și etnografului dr. Vasile Todinca de la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea. Legătura strânsă dintre cei doi și susținerea reciprocă în mediul cultural local sunt evidente prin colaborările lor directe. Bunăoară, pe 1 august, de la ora 19.00, Muzeul Țării Crișurilor organizează proiecția specială a scurtmetrajului „Alișveriș”, ocazie cu care tânărul regizor este invitat oficial să își prezinte producția chiar în instituția unde tatăl său activează de ani de zile ca reputat muzeograf și cercetător. Evenimentul va avea loc în Sala de conferințe a Muzeului Țării Crișurilor (în limita a 150 de locuri)

Intrare va fi liberă!