Revederea de o jumătate de veac "Sunt greu bătrânii de pornit,/ Dar de-i porneşti, sunt greu de-oprit..." Acesta a fost primul "gând" care m-a încercat vineri, 17 iunie a.c., la întâlnirea de 50 de ani a etern tinerilor absolvenţi ai Şcolii Medii Tehnice Financiare Oradea (promoţia 1955, clasele A şi C), azi oameni nu numai la vremea amintirilor, ci şi a unei vitalităţi şi moralităţi exemplare. Veniţi din diferite colţuri ale ţării (Bucureşti, Deva, Câmpina, Piteşti, Hunedoara, Satu-Mare, Şimleu Silvaniei etc.), la chemarea de suflet a lui Ioan Degău, fostul director al Sucursalei Bihor a BNR, secondat de Andrei Vonea, fost, şi el, director de bancă, elevii din urmă cu o jumătate de veac au dovedit că fac parte dintr-o generaţie de excepţie, fapt afirmat şi de dna Marta Heler, fostă directoare a şcolii, azi la venerabila vârstă de 86 de ani, dar şi de profesorii de atunci Maria Ciucă, Elena Lăzău, Silviu Orha, care, paradoxal, şi-au menţinut cu "ostentaţie" şi demnitate frumuseţea spirituală a epocii. Ceea ce a părut, la prima vedere, incredibil, a fost neverosimila tinereţe de-acum "bătrânilor" finanţişti bancari şi economişti, oameni realizaţi în viaţă, încă plini de elan şi bucurie a vieţii, deschişi spre muncă şi orizonturi libere. Emoţionant, foştii elevi Gheorghe Iovan, Ana Barbonţa, Lucia Ghenici, Elena Bot, Stela Ardelean, Florica Bozântan, Andrei Vonea etc., au depănat nu numai amintiri şi picanterii din viaţa de elev al Şcolii Medii Tehnice Financiare Oradea, ci au creionat şi un drum plin de împliniri ale unor vieţi puse în slujba comunităţii şi ţării şi o cărare de urmat pentru tineretul de azi. Cu har şi dragoste, "ostilităţile" acestei întâlniri de suflet au fost conduse - pe post de şef al claselor - de Ioan Degău, omul înainte de toate, dar şi intelectualul implicat în diverse acte de cercetare şi editare a vieţii bancare sau sociale bihorene şi româneşti. De notat şi felicitat şi personalul Restaurantului "Royal", care s-a întrecut pe sine pentru a crea o ambianţă mai mult decât plăcută. Remarcabilă, întâlnirea aceasta - printre lacrimi, pupături, veselie şi cântecele lui Tiberiu Ceia - este semnul normalităţii unei lumi care se regăseşte pe zi ce trece, dar şi a unor oameni care se împuţinează cu fiecare an. Dar lor, şi multor asemenea lor, le datorăm prinosul nostru de bine şi de frumuseţe morală. Să le urăm, aşadar, şi noi, un călduros La mulţi ani!, bucurându-ne de existenţa lor, de bucuriile şi împlinirile lor.