Scandic Distilleries: siguranţa alimentară, mai presus de orice risc
Preocuparea manifestată de consumatori privind calitatea, igiena şi siguranţa produselor pe care le achiziţionează a devenit deja o realitate, dar şi o condiţie obligatorie pentru supravieţuirea companiilor şi a producătorilor pe piaţă, determinând, în acelaşi timp, o creştere semnificativă a competitivităţii în raport cu ceilalţi concurenţi. Tocmai din aceste considerente, compania Scandic Distilleries, cel mai mare producător de alcool din România, a implementat pe platformele sale de producţie de la Păntăşeşti, Bihor, sistemul ISO 22000, standardul fundamental pentru managementul siguranţei alimentare, care permite fiecărei organizaţii, implicate direct sau indirect în lanţul alimentar, identificarea tuturor riscurilor, precum şi controlarea şi înlăturarea lor într-un mod eficient.
În primăvara acestui an, organismul de certificare TUV CERT al TUV Rheinland Industrie Service GmbH elibera companiei Scandic Distilleries Certificatul HACCP (Analiza de risc şi controlul punctelor critice), care certifică faptul că această firmă a implementat şi aplică pentru activităţile de proiectare, producţie, distribuţie alcool etilic alimentar, alcool sanitar, dioxid de carbon alimentar, oţet şi băuturi alcoolice, un sistem de management al siguranţei alimentare în conformitate cu cerinţele ISO 22000 : 2005. Acest standard modifică abordarea companiilor de la o testare retroactivă a calităţii şi riscurilor la un mod preventiv de a gândi şi acţiona, lucru extrem de eficient în condiţiile în care orice organizaţie, care face parte din lanţul alimentar, trebuie să facă faţă unor dure cerinţe din partea legislaţiei şi a consumatorilor. ISO 22000 este unanim recunoscut pe plan mondial ca un standard care certifică implementarea celor mai bune practici pentru asigurarea calităţii şi siguranţei produselor alimentare de la producători până la consumatori, iar metodologia HACCP impune o abordare structurală şi preventivă a siguranţei alimentare care optimizează eforturile depuse pentru a asigura consumatorului produse alimentare sănătoase şi sigure, fiind special creată pentru sectorul alimentar de către Codex Alimentarius Comission.
"În condiţiile unei concurenţe acerbe pe piaţa europeană, companiile şi clienţii caută organizaţii de încredere care fac parte din lanţul alimentar, capabile să le satisfacă cererile. Scandic Distilleries este prima companie din România care a obţinut certificarea HACCP pentru domeniul său de activitate, demonstrându-şi competenţa de a oferi produse de calitate, sigure, graţie sistemului de management al siguranţei produsului alimentar eficient, riguros, orientat asupra tuturor proceselor şi activităţilor cuprinse în cadrul lanţului alimentar", ne-a declarat Ioan Micula, preşedintele Grupului de firme European Food & Drinks, din care face parte şi Scandic Distilleries.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.