S-a născut la Patara, în jurul anului 280 d.Hr., din părinţi credincioşi. De mic copil, a primit o aleasă creştere, sub îndrumarea unchiului său urmând cursurile unor vestite şcoli ale epocii. Iubind virtutea, viaţa curată şi dăruindu-se cu totul slujirii aproapelui, a fost hirotonit preot, apoi episcop al cetăţii Mira din ţinutul Lichia. Deoarece predica cu mult zel credinţa în Iisus Hristos, a fost întemniţat în timpul persecuţiilor decretate de împăraţii romani Diocleţian şi Maximilian. Odată cu biruinţa lui Constantin cel Mare asupra lui Maxenţiu şi cu Edictul de la Milan, din 313 d.Hr., care acorda libertate deplină creştinismului, au fost eliberaţi toţi cei întemniţaţi pentru mărturisirea lui Hristos. Nicolae s-a întors la slujba sa din cetatea Mirei, iar tradiţia păstrează cu evlavie pomenirea unor fapte minunate pe care le-a săvârşit: salvarea de la moarte a trei bărbaţi condamnaţi fără vină de un slujbaş imperial, aducerea de ajutoare neaşteptate unor familii aflate pe punctul de a săvârşi nelegiuiri pentru a-şi câştiga pâinea, şi multe altele. Obiceiul de a face daruri de ziua sa se datorează bunătăţii cu care era înzestrat sfântul şi dorinţei de a-i ajuta pe cei nevoiaşi. Sfântul Ierarh Nicolae a trecut la cele veşnice în 6 decembrie 340 sau 343, fiind îngropat în biserica episcopală.