În perioada 14 - 20 aprilie 2008, va avea loc, la nivel naţional, cea de-a VII-a ediţie a Săptămânii Naţionale a Voluntariatului (SNV), un eveniment care doreşte să evidenţieze impactul implicării voluntarilor atât la nivelul comunităţii în care activează, cât şi la nivelul organizaţiilor şi instituţiilor care îi găzduiesc.

Administraţia Socială Comunitară Oradea şi Centrul unic de voluntariat comunitar Oradea organizează, pe plan local, a IV-a ediţie a Săptămânii Naţionale a Voluntariatului. SNV este un eveniment naţional menit să pună în evidenţă contribuţia voluntarilor la dezvoltarea comunităţii şi să atragă sprijinul celorlalţi pentru activitatea şi recunoaşterea meritelor voluntarilor. SNV se adresează unei varietăţi de grupuri care pot avea un rol în dezvoltarea comunităţii lor: organizaţiilor sau instituţiilor care implică voluntari în activitatea lor, companiilor care doresc să se implice prin voluntariat în viaţa comunităţii, centrelor de voluntariat, voluntarilor potenţiali etc. Ediţia 2008 a Săptămânii Naţionale a Voluntariatului se desfăşoară sub egida Campaniei Naţionale pentru Promovarea Voluntariatului "E timpul să fim altfel! Faptele nobile nu sunt pe bani", fiind evenimentul final al campaniei. În Oradea, acţiunile din cadrul SNV vor debuta luni, 14 aprilie, cu un eveniment intitulat "Adoptă un parc" ce va avea loc în Parcul Bălcescu începând cu ora 9.00. Tot luni, la Grădiniţa nr. 20 se vor desfăşura jocuri în aer liber în timp ce la mai multe centre vor avea loc donaţii de cărţi. Pe tot parcursul săptămânii sunt programate diverse activităţi, cum ar fi ecologizări, întâlniri între voluntari şi copii sau persoanele de vârsta a treia din cadrul centrelor speciale, evenimente de promovare a serviciilor de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice şi a persoanelor cu dizabilităţi din Oradea.