Şantierul Habitat Beiuş: Ziua Porţilor Deschise şi a mânecilor suflecate
Cu ocazia Zilei Internaţionale a Locuirii, Habitat pentru Umanitate Beiuş a organizat Ziua Porţilor Deschise pe şantierul de la Beiuş. Deşi organizatorii se aşteptau ca la eveniment să ia parte mai mulţi cetăţeni şi autorităţi locale din urbea de pe Criş, nu au fost prezenţi decât voluntarii din Irlanda şi vecinii familiei Teglaş, care în scurt timp se va bucura de o casă Habitat.
"Oaspeţii" au ajutat la construcţia viitoarei locuinţe şi, în acelaşi timp, au vizitat locuinţele din Cartierul Habitat. Cei care şi-au dedicat câteva ore din ziua de ieri pentru a ajuta o familie săracă au beneficiat după-amiază de un spectacol de dansuri populare oferit de copiii de la Casa de Cultură a municipiului Beiuş. "Pentru noi ziua de azi (n.r. - ieri) a reprezentat o oportunitate de a atrage încă o dată atenţia asupra condiţiilor de trai sărăcăcioase, cărora trebuie să le facă faţă foarte mulţi oameni. Lipsa unei locuinţe decente este principalul motiv pentru care un om sau o familie nu se poate dezvolta armonios", a precizat Emil Popa, manager comunicare al Habitat pentru Umanitate Beiuş. De asemenea, pentru a marca Ziua Internaţională a Locuirii, Habitat for Umanity a găzduit trei echipe de voluntari din străinătate pe şantierele din Cluj şi Comăneşti. Voluntarii irlandezi vor sta pe şantierul Habitat din Beiuş până joi, ajutând familiile nevoiaşe la construirea de locuinţe habitat.
Intra pe www.pariorul-sportiv.com daca vrei sa fi un parior bun atat la pariuri sportive cat si la poker,daca vrei sa afli ce e managementul banilor, daca esti in dilema pe ce sa pariezi iti oferim propunerile zilei si multe altele... nu ezita intra si nu vei regreta!!