Reprezentanţi ai municipalităţii au vizitat-o vineri pe doamna Robotin Maria, care, pe data de 6 aprilie 2012, a împlinit onorabila vârstă de 100 de ani. Ofiţerul stării civile a felicitat-o pe doamna Maria cu o diplomă şi un buchet de flori, precum şi cu suma de de 1000 de lei din partea administraţiei locale.

"Tanti Maria ne-a împărtăşit câteva din reperele importante ale vieţii sale de o sută de ani. A avut o căsnicie fericită, a fost soţia unui preot greco-catolic, a lucrat 37 de ani ca învăţătoare, are doi copii - o fată şi un băiat, 2 nepoţi şi 4 strănepoţi, a fost copil când soldaţii din primul război mondial au trecut prin faţa casei în care şi-a petrecut copilăria, respectiv mamă a doi copii când o unitate de soldaţi ai armatei române au trecut prin satul în care locuia. În urmă cu 8 ani, la vârsta de 92 de ani, urmare a unei căzături în casă şi-a fracturat bazinul, motiv pentru care umblă cu ajutorul unui cadru în care se sprijină. Locuieşte împreună cu fiica sa, în vârstă de 76 ani în cartierul Rogerius din Oradea. Secretul vieţii lungi îl vede în gena moştenită de la părinţi, amintindu-şi, cu lacrimi în ochi, că tatăl ei a avut 87 de ani, respectiv mama 75 de ani când au părăsit această lume, mama murindu-i ca urmare a unei operaţii, însă sora mamei sale a trăit 100 de ani, iar fratele mamei peste 95 de ani. Nu a fost bolnăvicioasă, nu ia medicamente," a declarat ofiţerul stării civile, după vizita la doamna Maria. Maria Robotin este al doilea locuitor al municipiului Oradea care a fost sărbătorit de municipalitate la frumoasa aniversare.