Radu Berceanu marcă banu': Pe Autostrada Transilvania, unde a mers mia, va merge şi suta
Unul din obiectivele aflate pe agenda vizitei de ieri a ministrului Transporturilor, Radu Berceanu, în judeţul Bihor l-a constituit şantierul Autostrăzii Transilvania din zona Suplacu de Barcău.
Ministrul susţine că va căuta să găsească soluţii pentru finanţarea continuării lucrărilor pe tronsonul bihorean. "S-a lucrat şi s-a plătit şi ar fi păcat să întrerupem o perioadă lucrările pe acest tronson. Orice am face, trebuie să plătim costurile pentru mobilizarea şantierului şi pentru prezervarea lucrărilor deja efectuate. Mai bine dăm mai mulţi bani şi se lucrează decât să restrângem lucrările şi nu mai înaintăm cu lucrările. Încercăm să găsim bani pentru această zonă, pe lângă cei pe care i-am alocat deja. Viaductul de la Suplacu de Barcău va fi finalizat la sfârşitul anului şi va fi cel mai lung din România cu cei peste 1.800 metri pe care-i are. Este o lucrare foarte dificilă şi spectaculoasă", a declarat Radu Berceanu.
Drumurile noastre toate vor fi reabilitate
Aflat ieri la Oradea, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat că va încerca să găsească soluţii pentru continuarea lucrărilor la şoseaua de centură a Oradiei şi fonduri pentru realizarea tronsonului din Autostrada Transilvania care trece prin judeţul Bihor. Berceanu nu a scăpat prilejul pentru a acuza fosta guvernare că a lăsat datorii enorme, neplătind nici lucrările la şoseaua de centură, nici lucrările realizate anul trecut la Autostradă.
Cât ne va ţine cureaua la centura Oradiei?
Ministrul Transporturilor a declarat că propunerea primarului Oradiei, Ilie Bolojan, de a prelua tronsonul din şoseaua de centură cuprins între Metro şi Selgros nu este oportună, având în vedere că astfel lucrările ar fi întârziate mai multe luni, până când s-ar găsi finanţarea necesară executării acestora. "Am respins ideea ca primăria să încerce să preia o parte din drumul de centură. Nu cred că era neapărat cazul ca orădenii să facă un astfel de efort, mai ales că traficul nu e orădean, e un trafic de tranzit", a precizat Berceanu. Ministrul PD-L a precizat că deocamdată nu sunt suficiente fondurile pentru a face lucrarea de la un capăt la altul. "Am nişte bani. Voi găsi sume, în mod sigur insuficiente. Mai trebuie să găsim bani şi pentru restul", susţine Radu Berceanu. Potrivit acestuia, prima porţiune în care se va lucra va fi cea cuprinsă între intrarea dinspre Satu Mare şi ieşirea spre Arad. În paralel, se va lucra la tronsonul dintre Metro şi Selgros. Cea de-a treia etapă va consta în "dublarea la patru benzi" a centurii.
Greaua moştenire
În cazul lucrărilor la Autostradă, ministrul Transporturilor a declarat că fostul Guvern a lăsat "cadou" actualilor guvernanţi datorii uriaşe. "Am plătit cam 80% din ele, inclusiv penalităţile prevăzute în contract", a menţionat ministrul Transporturilor, care susţine că fosta conducere nu a plătit unele facturi din luna iunie a anului trecut. Berceanu a promis că vor fi demarate lucrări de reparaţii la drumurile judeţene distruse de utilajele care transportă materiale de construcţie la şantierele autostrăzii. Ministrul a dat asigurări că nu vor fi plătite lucrările care nu sunt certificate şi că se va asigura mai întâi că Bechtel îşi plăteşte subcontractanţii. Radu Berceanu a acuzat PSD de modul în care a fost încheiat contractul cu compania americană. "Au un contract în care noi avem dreptul să le dăm bani. Bechtel nu va modifica nicio literă din contract. Nici eu nu aş face dacă aş avea un astfel de contract", a mai adăugat Berceanu.
Drumurile naţionale: punct şi de la capăt...
În altă ordine de idei, ministrul Transporturilor a declarat că săptămâna viitoare vor fi anunţate firmele câştigătoare la cele cinci tronsoane ale drumului naţional Oradea-Deva, termenul de executare a lucrărilor fiind de 24 de luni pentru fiecare dintre ele. Potrivit lui Berceanu, lucrările vor demara în luna aprilie a acestui an. În ceea ce priveşte drumul Oradea-Arad, ministrul a anunţat că în luna februarie a dat ordinul de începere a lucrărilor, joi urmând să fie predat amplasamentul. Termenul de finalizare este februarie 2011. Pentru Oradea-Satu Mare a fost desemnată deja firma câştigătoare, contractul urmând să fie încheiat la sfârşitul trimestrului II, începutul trimestrului III. Termenul de finalizare a lucrării este de doi ani.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.