Ieri a fost ultima zi până la care s-au putut aduce completări la cele trei proiecte selectate de Executiv la Concursul Naţional de Idei "Oradea Rebranding". Cele trei echipe au fost deja premiate cu câte 500 de euro pentru proiectele iniţiale, urmând ca, în 6 iulie, comisia să stabilească echipa câştigătoare. Peste 40 de caiete de sarcini au fost cumpărate la Concursul Naţional de Idei "Oradea Rebranding", fiind, ulterior, predate 20 de lucrări. După analiza efectuată asupra fiecărui dosar, au rămas în concurs 16 proiecte, restul de patru neavând completă documentaţia cerută în caietul de sarcini. Juriul a considerat că niciunul dintre cele 16 proiecte nu a îndeplinit cerinţele impuse, dar totuşi a decis că trei dintre ele ar putea deveni simbolul municipiului de pe Crişul Repede, cu condiţia să fie îmbunătăţite. Proiectanţii sunt: Horaţiu Virgil Sabău, student la Facultatea de Arhitectură din Oradea, Alexandru Pop, inginer chimist pensionar, şi Octavian Bogluţ, arhitect la o firmă orădeană. Aceştia au intrat în posesia banilor corespunzători menţiunii primite la Concursul de Idei, iar ieri au adus completări la proiectele iniţiale, în speranţa câştigării marelui premiu. Jurizarea proiectelor îmbunătăţite va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni, când membrii comisiei de evaluare va stabili dacă vreuna dintre cele trei echipe merită să fie declarată câştigătoare, iar construcţia propusă de aceasta să fie ridicată pe Dealul Ciuperca.