Ordinul Arhitecţilor din România (OAR) - Filiala Bihor şi Facultatea de Arhitectură şi Construcţii Oradea prezintă în perioada 21 - 31 iulie, la Galeria de Arte Vizuale din Oradea, str. Republicii nr. 15, expoziţia intitulată: "Studiu, profesionalism şi carieră", expoziţie care cuprinde proiectele de licenţă pe 2008 ale absolvenţilor de la Facultatea de Arhitectură şi Construcţii din Oradea.

Vernisajul a avut loc luni, în prezenţa unor reprezentanţi ai Universităţii din Oradea: secretarul ştiinţific Sorin Curilă, conf. univ. dr. Aurora Mancea, decanul Facultăţii de Arhitectură şi Construcţii Oradea, respectiv conf. univ. dr. Ramona Novicov, şef de catedră. În deschidere, gazda evenimentului, Angela Lupşea, consilier juridic al OAR - Filiala Bihor, a arătat că, pe perioada celor şase ani de facultate, un absolvent studiază trecutul, pregăteşte viitorul, pentru ca apoi să dea dovadă de profesionalism pentru a-şi face o carieră.
Conf. univ. dr. Aurora Mancea a specificat prezenţa, în cadrul expoziţiei, şi a unui proiect câştigător la nivel naţional. Este vorba de proiectul de amenajare a pavilionului României din cadrul expoziţiei de la Zaragoza 2008, care aparţine unui student din anul V, Leontiuc Flaviu Cristian.
Expoziţia rămâne deschisă zilnic, între orele 10.00 - 18.00, intrarea fiind liberă.