Ieri, a avut loc prima întâlnire trimestrială din acest an a Comisiei mixte Bihor-Bekes, organizatorul evenimentului fiind de această dată comuna Toboliu. Din lipsă de spaţiu, evenimentul a fost organizat într-un local din Nojorid. Au fost prezenţi primarii, viceprimarii sau câte un reprezentant din cele nouă comune înfrăţite de la graniţa româno-ungară, dar şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Dumitru Voloşeniuc.

Fiind prima întâlnire din acest an, a fost abordat stadiul proiectelor aflate în derulare, dar şi cele care ar merita să fie promovate. "Vom aborda în cursul acestei întâlniri şi problema gradului de ocupare a forţei de muncă din cele două judeţe. De asemenea, vor fi supuse spre dezbatere noile iniţiative ale administraţiilor locale române şi maghiare", ne-a declarat copreşedintele Comisiei mixte, Sarkozi Alexandru. A fost analizată situaţia celor patru drumuri transfrontaliere. Astfel, s-a constatat că drumul de acces Cheresig - frontieră are susţinere financiară doar pentru partea maghiară, aceeaşi situaţie este şi în cazul drumului Ant - frontieră. În schimb, drumul Cefa - Ateaş - frontieră se află în atenţia Comisiei mixte în vederea asigurării de fonduri atât pentru partea maghiară, cât şi pentru cea română. De asemenea, pentru drumul Mărţihaz - frontieră trebuie asigurată finanţarea pentru partea română. "Pentru drumul Cheresig - frontieră am depus un proiect spre finanţare. De asemenea, vom propune reabilitarea donjonului de la Cheresig, care poate deveni un important punct turistic atât pentru noi, cât şi pentru partea maghiară", ne-a declarat Pavel Maier, primarul comunei Toboliu.
Următoarea întâlnire va avea loc în luna mai pe teritoriul maghiar.