La 1 Decembrie se împlinesc 90 de ani de la Marea Unire din 1918. Pentru a marca acest moment, de Ziua Naţională a României, Instituţia Prefectului, Garnizoana Oradea, Consiliul Judeţean Bihor şi primăria municipiului Oradea au pregătit un program festiv care cuprinde o ceremonie militar-religioasă, spectacole atât în aer liber, cât şi la Casa de Cultură a Sindicatelor, focuri de artificii şi pornirea iluminaţiei de Sărbători. Totodată, va avea loc inaugurarea Muzeului Memorial "Aurel Lazăr".

Programul pregătit de autorităţile locale debutează la ora 10:00, la statuia lui Mihai Viteazul din Piaţa Unirii, cu un ceremonial militar-religios şi depunere de coroane şi jerbe de flori. Despre însemnătatea evenimentului va vorbi prof. univ. dr. Viorel Faur. Ceremonialul va fi urmat de un spectacol folcloric susţinut de Ansamblul Artistic Profesionist "Crişana". Contribuţia lui Aurel Lazăr la înfăptuirea Marii Uniri va fi marcată la Muzeul Memorial care-i poartă numele şi care va fi inaugurat cu această ocazie. Manifestările vor debuta la 12:00 cu tăierea panglicii de către oficialităţi, după care cei prezenţi vor putea vizita expoziţia dedicată împlinirii a 90 de ani de la Marea Unire şi vor putea asculta o parte din textele lui Aurel Lazăr. La Muzeul Memorial, 1 Decembrie va fi evocat de acad. prof. dr. Nicolae Edroiu, directorul Muzeului de Istorie din Cluj-Napoca. La ora 18:00, la Hotel Continental, va avea loc o recepţie organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României. La ora 19:00, în Parcul 1 Decembrie, va fi pornită iluminaţia stradală de Sărbători, iar cei prezenţi se vor putea bucura şi de un foc de artificii. Manifestările dedicate Zilei Naţionale a României se vor încheia cu un spectacol folcloric desfăşurat la Casa de Cultură a Sindicatelor, susţinut de solişti invitaţi din provinciile istorice ale României. Vor participa Ansamblul folcloric "Bihorul" şi Ansamblul "Nuntaşii Bihorului", care vor prezenta suite de dansuri din Bihor, Muntenia, Moldova, Ardeal, Maramureş, Banat. Soliştii invitaţi sunt Maria Ciobanu, grupul Marmaţia, Mariana Deac, Adrian Stanca, Angelica Flutur, Simona Costin, Otilia Haragoş, Corina Satmari şi Adrian Balint.