Zeci de meşteri populari şi producători agricoli au fost prezenţi sâmbătă și duminică, în Piața Unirii, cu prilejul Târgului gusturilor din Valea Ierului, eveniment organizat de ziua Sf. Martin.  

Evenimentul s-a desfășurat sâmbătă, 10 noiembrie, și duminică, 11 noiembrie, între orele 10.00-19.00, în Piața Unirii din Oradea. Târgul a găzduit și anul acesta, zeci de meşteri populari şi producători agricoli. La standuri au fost expuse doar produse tradiţionale, astfel încât vizitatorii au avut ocazia să cumpere numai produse sănătoase și naturale, preparate după rețetele bunicilor. Târgul de ziua Sfântului Martin este organizat, și anul acesta, de Asociația Agricultorilor din Valea Ierului.

Potrivit organizatorilor, scopul târgului este promovarea produselor tradiționale și autohtone, a producătorilor autohtoni, dar şi conștientizarea populației în legătură cu beneficiile consumării alimentelor produse la noi în țară. Pe lângă produsele din Valea Ierului au fost expuse şi articole meșteșugărești din zona Satu Mare, zona Clujului, ba chiar din judetul Hajdú-Bihar (Ungaria), iar curiozitatea expoziției a fost și de această dată, cozonacul secuiesc, direct din Ținutul Secuiesc, un produs binecunoscut, căutat şi în regiunea noastră. Din Valea Ierului au fost aduse produse tradiţionale şi produse bio, precum uleiuri presate la rece, diferite cașcavaluri, sucuri de fructe, miere, turtă dulce, vinuri premiate, murături de casă, fructe şi legume, bulbi de lalele, toate sub brandul produselor din Valea Ierului - brandul „Búzavirág”- Albăstrea”. Ziua Sfântului Martin se serbează în 11 noiembrie. Pe lângă sărbătoarea religioasă, această dată calendaristică marcheză și un important eveniment înaintea începerii Postului Crăciunului, când se organizau târguri și se petrecea, cu multă veselie, mese îmbelșugate și multă lumină. Totodată, în această zi, se servea, prima dată, vinul nou. Se considera că cine nu mănâncă preparate din gâscă în această zi nu va avea ce mânca tot anul.