Medicii de la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie din Oradea nici nu au terminat de închinat paharul de şampanie la cumpăna dintre ani, pentru că primul bebeluş s-a şi grăbit să vină pe lume la scurt timp după miezul nopţii.

Pe lângă imensa bucurie pe care le-o fac părinţilor odată cu primul scâncet, copiii născuţi la cumpăna dintre ani aduc prosperitate şi noroc familiei. La scurt timp după miezul nopţii, destul de gălăgios, şi-a făcut apariţia pe lume primul nou-născut din acest an, o fetiţă. Gabriela Teodora Barabaş, din localitatea Lugaşu de Jos, a născut-o pe micuţa Elisa Oana, la ora 01:00, în data de 1 ianuarie. Deşi mama a născut prin cezariană, înainte de termen, la 38 de săptămâni, Elisa Oana, care a cântărit la naştere 3000 de grame, se simte foarte bine şi a venit pe lume cu mare poftă de viaţă. "Nota" primită de micuţă, adică scorul Apgar care reprezintă modalitatea de evaluare a stării nou-născutului, a fost de 9/10, ceea ce indică o stare foarte bună de sănătate. Mama, secretară la aceeaşi firmă unde tatăl fetiţei este administrator, va fi externată din spital împreună cu fetiţa peste 7 zile şi se vor întoarce la Lugaşu de Jos, unde Elisa Oana va fi primită cu multă căldură de către familie, dar în special de fratele său în vârstă de 4 ani.
Până la sfârşitul zilei de 1 ianuarie la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie din Oradea au venit pe lume încă patru nou-născuţi, toţi băieţi. Conform informaţiilor obţinute de la Secţia de nou-născuţi a spitalului, între 1 şi 4 ianuarie, s-au născuţi 31 de copii, dintre care 17 fete, toate naşterile decurgând normal, fără complicaţii.
Le dorim părinţilor şi copiilor acestora un An Nou fericit, plin de satisfacţii.