Primăria Oradea se "leapădă" de parteneri
Reprezentanţii municipalităţii orădene se pregătesc să-i dea o grea lovitură asociatului şi partenerului de afaceri: Drumuri Orăşeneşti. Dacă timp de şapte ani conducerea Primăriei Oradea nu s-au plâns de modul în care firma Drumuri Orăşeneşti a executat lucrările de asfaltare, începând cu anul trecut, de când pe piaţa orădeană şi-au făcut apariţia Construct Mod şi Drumuri Bihor, ai căror patroni sunt persoane apropiate staffului municipalităţii, foştii parteneri nu mai sunt văzuţi cu ochi buni.
Chiar dacă în toţi aceşti ani lucrările excutate au fost sub preţul pieţei, municipalitatea orădenă îşi propune să se lepede de vechii parteneri pentru a face loc noilor tovarăşi. Pentru a-şi realiza obiectivul, conducerea PMO a reuşit să atragă de partea ei, pe lângă Direcţiile Tehnice, Economice şi Juridice, şi Prefectura Bihor, reprezentată de subprefectul Traian Abrudan. Dacă în alte litigii apărute între Primărie şi Prefectură, direcţiile municipalităţii orădene se încăpăţânau orbeşte să dea curs oricăror sugestii venite de la prefect, în acest caz, s-au arătat dornice să vină în întâmpinarea obiecţiilor formulate de către Abrudan. Asocierii cu firma Drumuri Orăşeneşti i se impută că nu respectă prevederile OUG 34/2006, privind atribuirea lucrărilor publice prin licitaţie publică, precum şi faptul că se încalcă legea concurenţei. În lumina acestor observaţii, pentru şedinţa de Consiliu Local Oradea de azi se propune modificarea contractului de asociere cu Drumuri Orăşeneşti în sensul că: "lucrările care constituie obiectul de activitate al asociaţiei şi al căror beneficiar este Primăria Municipiului Oradea vor fi încredinţate prin licitaţie publică". Chiar dacă promotorul acestei acţiuni pare să fie Drumuri Bihor, al cărui acţionar principal este Selina, în realitate totul a pornit din curtea Primăriei Oradea, care nu face altceva decât să scape de un partener incomod şi deschide larg sacul cu bani publici către noile firme care au intrat în graţiile conducerii acestei instituţii



Comentarii
Nu există nici un comentariu.