Sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor s-a dovedit a fi neîncăpătoare, sâmbătă, pentru cei aproximativ 400 de absolveţi ai Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră "Avram Iancu" Oradea şi rudele acestora, care au asistat la festivitatea de absolvire a promoţiei septembrie 2005-martie 2007. În cadrul manifestărilor au avut loc ceremonia de înălţare la gradul de agent de poliţie şi depunerea jurământului de credinţă. Prima promoţie de absolvenţi ai Şcolii de agenţi de frontieră după aderarea României la Uniunea Europeană s-a bucurat de o festivitate deosebită, la care au participat, ca invitaţi, chestorul principal de poliţie Nelu Pop, inspector general al Poliţiei de Frontieră Române, subprefectul Todor Albert, primarul Petru Filip, parlamentari bihoreni, reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi judeţene, şefi şi comandanţi ai structurilor MAI şi MAp din Garnizoana Oradea, reprezentanţii Organizaţiei Cadrelor militare în rezervă şi în retragere din MAI şi MAp. De asemenea, la manifestări au participat lt. col. Arvai Laszlo, director adjunct al Şcolii Medii de Ordine Publică din Miskolc, Ungaria, şi Szalai Peter, director general al Fundaţiei Poliţiei de Ordine Publică din Ungaria. Festivitatea a debutat cu o prezentare filmată a unor momente din perioada de un an şi şase luni în care agenţii de poliţie de frontieră s-au pregătit pentru viitoarea meserie. Ordinul de ridicare în grad a proaspeţilor absolvenţi a fost citit de către comisar şef de poliţie Stanciu Ovidiu, directorul Şcolii de Pregătire a Agenţilor de Poliţie de Frontieră "Avram Iancu" Oradea. De asemenea, au fost felicitaţi şi premiaţi şeful promoţiei, agent Marius Păduraru, cu media 9,92, locul doi - Ionuţ Sebastian Vodă, cu media 9,68, iar locul trei, agent Antonia-Oana Botai, cu media 9,67. Meritele deosebite la învăţământ ale acestora au fost recompensate cu sume de bani, care, însă, potrivit directorului Stanciu Ovidiu, sunt confidenţiale. În cadrul aceleiaşi ceremonii, toţi cei 396 de agenţi de poliţie de frontieră au depus jurământul de credinţă, după care a urmat o scurtă slujbă religioasă, ţinută de preotul Garnizoanei Oradea, I. Ioniţă. Trebuie remarcat faptul că aceasta este a 88-a promoţie de elevi ai şcolii orădene şi a fost şcolarizată timp de un an şi şase luni în două localităţi. Astfel, 396, la Şcoala de Pregătire a Agenţilor de Poliţie de Frontieră "Avram Iancu" Oradea, iar 151, la Şcoala de Perfecţionare a Cadrelor de Poliţie de Frontieră Orşova. Toţi cei 547 de elevi au promovat examenul de absolvire susţinut în perioada 17 - 23 martie 2007. Proaspeţii agenţi de poliţie de frontieră au fost repartizaţi, săptămâna trecută, printr-un sistem de video-conferinţă, pe locurile disponibile la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră din întreaga ţară. Repartiţia pe locurile disponibile la nivelul întregii ţări, atât în punctele de trecere a frontierei, cât şi în aeroporturile internaţionale, s-a realizat în funcţie de media obţinută de fiecare proaspăt agent atât la finalul cursurilor, cât şi în urma examenelor de absolvire.