Ieri, o parte dintre elevii de la Colegiul Tehnic "Dimitrie Leonida", din Oradea, a participat la prezentarea cărţii "Prezent în clasă. Absent în arest" a psihologului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, Smaranda Brumar, în colaborare cu psihologul Penitenciarului Oradea, Delia Crăciun.

La această întâlnire au participat membrii Consiliului elevilor, precum şi elevii care au "adunat" un număr mai mare de 20 de absenţe, scopul acestei reuniuni fiind acela de a le spune elevilor unde greşesc şi ce e de făcut pentru a îndrepta acele greşeli. Cartea este, de fapt, un ghid de prevenire a criminalităţii şi victimizării pentru orele de dirigenţie din licee şi se adresează atât adolescenţilor, cât şi oamenilor care au tangenţă cu ei. Multe dintre infracţiunile comise de către tineri sunt săvârşite deoarece nu există o informare în prealabil, iar această carte vine cu informaţii utile pentru adolescenţii infractori, dar şi pentru cei care cad victime. Cele mai frecvente infracţiuni la care sunt predispuşi tinerii sunt furtul, tâlhăria, vagabondajul, omorul, prostituţia şi traficul de droguri. "Adolescenţii sunt foarte influenţabili, iar acest lucru constituie o problemă în rândul lor, deoarece poate conduce la acte de violenţă. Ghidul nostru nu oferă tipare ci doar sugerează căi posibile pentru găsirea unor soluţii", după cum a precizat şi psihologul Delia Crăciun. În cadrul discuţiilor, elevilor li s-a vorbit şi despre consumul şi traficul de droguri, dar le-au fost prezentate şi cazuri reale ale unor tineri care au ajuns să fie judecaţi şi acuzaţi pentru infracţiunile comise.