În cadrul calendarului competiţional al pompierilor militari, miercuri, 14 iunie, începând cu ora 08.00, la sediul Stației de Pompieri Aleșd şi pe stadionul din localitate, s-a desfăşurat etapa pe unitate a „Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă”, competiţie organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al  judeţului Bihor (ISU Bihor).

Concursul a reunit la start patru loturi, din care, trei formate din pompieri militari din cadrul mai multor subunități ale inspectoratului, fiecare dintre acestea având în componenţă zece sportivi, un antrenor şi un conducător de lot (Lotul 1: Detașamentele 1 și 2 de Pompieri Oradea, respectiv Stația de Pompieri Aleșd; Lotul 2: Detașamentul de Pompieri Marghita și Stația de Pompieri Săcueni și Lotul 3: Detașamentul de Pompieri Salonta, Secția de Pompieri Beiuș și Stația de Pompieri Ștei) și lotul reprezentativ al ISU Bihor, care a concurat demonstrativ. Îndemânarea profesională, spiritul de echipă şi aptitudinile sportive ale pompierilor militari participanţi la competiţie au fost verificate pe parcursul celor patru probe specifice: ,,Scara de fereastră”, ,,Pista cu obstacole pe 100 de metri”, ,,Ştafeta 4 x 100 de metri” şi ,,Realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă ”.  Competitorii au fost, în permanenţă, încurajaţi de colegi şi coechipieri, cei mai antrenaţi dintre ei reuşind să obţină rezultate meritorii. La finalul competiţiei, clasamentul a fost următorul: Locul I - Lotul 1 (pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Oradea și Stației Aleșd); locul II - Lotul 2 (pompierii din cadrul Detașamentului Marghita 1 și Stației Săcueni); locul III - Lotul 3 (pompierii din cadrul Detașamentului Salonta, Secției Beiuș și Stației Ștei). Lotul reprezentativ al ISU Bihor, care, în cadrul acestui concurs, a parcurs probele în mod demostrativ, va participa la faza interjudeţeană a competiţiei, ce se va desfăşura la sfârşitul lunii iulie, în Hunedoara și la starul căreia se vor alinia echipele de pompieri din cinci județe: Alba, Arad, Bihor, Hunedoara și Timișoara.