Poliţia Rutieră îi îndeamnă pe participanţii la trafic: 'Puneţi frână vitezei excesive'!
Echipajele Poliţiei Rutiere au acţionat, ieri, în trafic, cu mai multe aparate radar, pe una dintre cele mai periculoase zone din punct de vedere al victimizării prin accidente rutiere, DN1, porţiunea dintre Borş şi Borod. Potrivit poliţiştilor, acest sector de drum este străbătut zilnic de circa 16.000 vehicule, numai în primele luni ale acestui an aici producându-se 17 accidente soldate cu 3 morţi şi 15 răniţi.
Acţiunea de ieri a poliţiştilor din cadrul SPR Bihor a fost condusă de reprezentanţi ai Inspectoratului General al Poliţiei Române şi a făcut parte dintr-o campanie mai amplă, intitulată "Puneţi frână vitezei excesive!", la care au participat toate judeţele tranzitate de DN 1. Oamenii legii au decis să amplaseze mai multe aparate radar pe Drumul Naţional, dat fiind faptul că aici s-au produs cele mai multe accidente rutiere grave. Viteza excesivă constituie una din principalele cauze generatoare de accidente pe DN 1, care face legătura dintre Vama Borş şi Bucureşti. Între aceste două puncte, în primul trimestru al anului 2008 s-au produs 49 de accidente rutiere soldate cu 16 persoane decedate. Acţiunea de ieri a vizat astfel depistarea şi sancţionarea conducătorilor de vehicule care nu respectă regimul legal de viteză sau participă ilegal la diverse întreceri automobilistice pe drumurile publice. În Bihor au fost amplasate, încă din primele ore ale dimineţii, patru aparate radar, care au acţionat atât în municipiul Oradea, pe Şoseaua Borşului şi Calea Clujului, dar şi în judeţ, la Oşorhei sau Borod. Şoferii care au apăsat prea tare pedala de acceleraţie au fost traşi pe dreapta şi sancţionaţi corespunzător. Deşi majoritatea au depăşit cu puţin limita de viteză admisă, au existat şi situaţii în care conducătorii auto au fost depistaţi cu peste o sută de kilometri pe oră în localitate. În cursul anului 2008, în judeţul Bihor s-au înregistrat 39 de accidente grave, în care şi-au pierdut viaţa 14 persoane, iar 29 au fost internate în spital cu afecţiuni grave. Aceasta înseamnă o medie de trei accidente grave şi o persoană decedată în fiecare săptămână.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.