Podul Centenarului a fost inaugurat oficial ieri, în prezenţa comisarului european Corina Creţu. Primul autoturism care l-a traversat oficial a fost o Dacia tricoloră. Maşinile au putut să traverseze Crişul Repede peste podul ridicat în locul fostei pasarele pietonale de la Centrul de Calcul începând cu ora 12.00. Primii 100 de şoferi au primit câte un steguleţ pentru maşină din partea agenţilor de la Poliţia Locală.

Podul Centenarului, construit peste Crișul Repede între străzile Plevnei și Szigligeti Ede, a fost deschis pentru pietoni în 28 noiembrie, însă circulaţia pentru maşini a fost amânată pentru luni, 3 decembrie. Inaugurarea oficială a noii investiţii realizate din fonduri europene a fost făcută de primarul Ilie Bolojan şi de comisarul european pentru Politică regională, Corina Creţu. De asemenea, la eveniment au fost prezenţi prefectul Ioan Mihaiu, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Pasztor Sandor, precum şi cei doi viceprimari ai Oradiei, Florin Birta şi Mircea Mălan. Special pentru inaugurare, pe ambele margini ale podului au fost arborate steagurile ţărilor membre ale Uniunii Europene.

Construcţia Podul Centenarului a debutat la sfârșitul lunii ianuarie, lucrările fiind realizate de asocierea de firme SC Freyrom SA (lider) - SC Procons Group SRL - SC Electro Excel Green Consulting SRL - SC Aquacons SRL. Potrivit constructorului, Podul Centenarului este cea mai mare structură de acest gen din România, având o deschidere de 80 m, susținerile fiind doar pe mal. Podul Centenarului este un pod în arc cu cală la mijloc, lățimea totală a construcției fiind de 18 m, fiind prevăzut cu două sensuri de circulație, fiecare bandă având 3,5 m. Trotuarele au fiecare 3 m lățime, ele deservind atât pietonii cât și bicicliștii. În ceea ce privește legăturile cu străzile adiacente, acestea sunt asigurate  prin două intersecții sub formă de girație. Primarul Ilie Bolojan a menţionat că valoare aproximativă a lucrărilor realizate se ridică la 3,3 milioane euro, din care 2,6 milioane euro reprezintă finanțarea europeană, diferența fiind cofinanţarea de la bugetul local.

„Proiectul în sine face parte dintr-un pachet de cinci proiecte care se realizează în zona centrală a municipiului Oradea, valoarea totală a acestora fiind de 15 milioane de euro, din care contribuția noastră reprezintă aproximativ 12%. Acest pod, în afară de faptul că va asigura o mai bună legătură pietonală și a bicicliștilor între maluri, va permite și introducerea curselor în zona centrală, pentru că așa cum știți în zona străzilor Eminescu–Porțile de Fier nu aveam acces auto”, a declarat primarul. Tot el a precizat că, de anul viitor, pe noul pod vor circula autobuze OTL. „Profit de acest prilej să mulţumesc Comisiei Europene, prin doamna Creţu, pentru finanţarea pe care a asigurat-o României şi implicit, oraşului nostru, pentru că în fiecare an, de când am intrat în Uniunea Europeană, în medie, ne-am dublat bugetele de investiţii ca urmare a câştigării proiectelor europene”, a mai declarat Bolojan.

La rândul său, comisarul european Corina Crețu Comisarul a afirmat că proiectul Podului Centenarului din Oradea este emblematic, fiind una dintre cele mai mari investiţii din perioada actuală de programare 2014-2020 şi realizată „în timp record”.

După discursuri, s-a dat drumul circulaţiei rutiere, prima maşină care a traverat podul fiind o Dacia 1300 din anul 1978, vopsită în roşu, galben şi albastru şi având numărul de înmatriculare BH 18 UNR. Proprietarul maşinii, etnicul maghiar Ervin Koszta, a menţionat că a vopsit maşina în tricolor „ca omagiu adus Unirii”. Atât el, cât şi ceilalţi şoferi care au trecut podul s-au arătat încântaţi de investiţie, considerând că va uşura traficul în zonă. Primii 100 de şoferi au primit câte un steguleţ pentru maşină.