După reacţiile orădenilor la aflarea veştii că şirul de plopi de pe malul stâng al Crişului Repede, de pe tronsonul Pod Dacia - Pasarela Intelectualilor, ar putea fi sacrificat, conducerea Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri Oradea şi a Primăriei Oradea par să fi renunţat la această variantă. În schimb, noul tronson de 500 de metri va beneficia de trei alei: noua banchetă pietonală care se va amenaja în luciul apei, o alee între primul şir de copaci şi plopi, respectiv actualul trotuar, reabilitat anul trecut.

Directorul ABA Crişuri, Pasztor Şandor, declara în urmă cu o săptămâna faptul că pe malul stâng se pretează un taluz înierbat, cu pantă blândă, unde să fie amenajat un amfiteatru de lemn pentru tineri, investiţia presupunând tăierea şirului de plopi, motivând că respectivii copaci au oricum 40 de ani, iar în 4-5 ani vor trebui tăiaţi. O astfel de declaraţie a stârnit reacţii în rândul comunităţii locale, lucru care a determinat conducerea ABA Crişuri şi a Primăriei Oradea să revină la sentimente mai bune faţă de aceşti arbori. "Aveam în discuţie două variante. Una dintre ele viza amenajarea unui taluz înierbat, cu pantă lină. Am renunţat la această variantă. Nu vom tăia niciun plop", a dat asigurări, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă organizată pe malul Crişului, Pasztor Sandor. La întâlnirea de ieri a fost de faţă şi biologul Anna Marossy, care s-a arătat nemulţumită de modul în care edilii prioritizează investiţiile. "Malul stâng de lângă clădirea Primăriei este pe cale să se prăbuşească. De ce nu se face aici prima dată amenajarea?", se întreba Anna Marossy. Explicaţia a venit din partea primarului Ilie Bolojan care a precizat că, atât în zona Primăriei, cât şi a parcării de pe Independenţei trebuie efectuate, în prealabil, lucrări de înlocuire a reţelelor de apă şi canalizare. Revenind la tronsonul Pod Dacia - Pasarela Intelectualilor, după ce spiritele s-au mai calmat, Pasztor Şandor a prezentat proiectul tehnic al noii investiţii. Pe malul stâng, în zona Podului Dacia se va face o subtraversare, iar după ce se rezolvă problemele de proprietate cu terenul din zona clădirii dezafectate din spatele Gojdu, aici va fi amenajată o cafenea. "Pe luciul apei vom costrui un prism cu piatră de anrocament, peste care vom amenaja o zonă pietonală până la Pasarela Intelectualilor. Nu vom afecta acest şir de copaci, cu excepţia unuia singur, care este ieşit înspre apă. Şi mai propunem ceva: pentru fiecare copac afectat vom planta zece", a promis Pasztor Sandor. Lucrarea de amenajare a banchetei circulabile va fi executată de către firma Repcon, cea căreia i-a fost încredinţată şi amenajarea aleii pietonale de la Podul Ferdinand la Centrul de Calcul. Valoarea investiţiei se ridică la 2,5 milioane de lei, lucrările ar urma să înceapă zilele următoare şi să fie finalizate în toamnă. Proiectul mai prevede ca între primul şir de copaci şi al doilea şir de plopi să se mai amenajeze o alee, cu pietricele şi cu materiale naturale.

Pe malul drept, nivelul de intervenţie va fi minim. Aici se doreşte pe marginea apei să se aştearnă un strat relativ mic de piatră, pentru stabilizarea malului. "Pe malul drept vom avea intervenţii minime. Aici nu se va mai construi o nouă alee pietonală, în faţa apei se va veni cu piatră brută pentru a stabiliza malul. Lucrările vor putea demara în cursul lunii mai", a mai adăugat directorul ABA Crişuri.