Copiii poliţiştilor bihoreni au luat parte la un spectacol inedit, organizat special pentru ei în aer liber, la Baza Sportivă Dinamo din municipiul Oradea. Copiii poliţiştilor au avut ocazia de a viziona, în premieră într-un spaţiu neconvenţional, piesa de teatru pentru copii "Făt Frumos cel urât şi un zmeu întors pe dos". Piesa a fost pusă în scenă de actorii Teatrului de Stat pentru Copii şi Tineret "Arcadia", iar decorul inedit, montat în aer liber, a facilitat interacţionarea cu micii spectatori, încântaţi să interpreteze, fără repetiţii şi fără o prealabilă pregătire, un rol de câteva minute alături de actorii profesionişti.
Acţiunea a fost organizată de Inspectoratul de Poliţie al judeţului Bihor şi Corpul Naţional al Poliţiştilor Bihor, urmând ca manifestarea să se repete pe parcursul verii, datorită succesului de care s-a bucurat în rândul micuţilor.