Ziua Internaţională a Teatrului pentru Copii şi Ziua Mondială a Teatrului de Păpuşi ar fi putut fi sărbătorite în sala de spectacole, la fel ca în fiecare an. Cum restricţiile nu au permis acest lucru, actorii Trupei Liliput şi actorii Trupei Arcadia, au ieşit preţ de câteva minute în Piaţa Unirii, pentru a celebra alături de copii. Hansel şi Gretel, Scufiţa Roşie, Pinocchio, lupi şi prinţese au încântat micuţii într-un show improvizat ad-hoc de actorii mânuitori români şi maghiari. Au fost prezenţi artiştii: Lèlek Sándor Tibor, Nèmeti Emese, Hanyecz Debelka Róbert, Benczi Tekla, Szabó J. Viktor, Daróczi István, Vári Vivien, Zentania Lupşe, Florian Silaghi, Alexandru Pop şi Andrei Fazecaş.