PC rămâne la guvernare cel puţin şase luni, rezoluţia care conţine acest termen fiind votată, ieri, la Consiliul Naţional al partidului, cu 332 voturi "pentru" şi 23 "împotrivă". Din cele 379 de buletine de vot disponibile, 356 au fost introduse în urnă, 355 fiind valabil exprimate şi unul anulat. Rezoluţia cere renegocierea protocolului coaliţiei majoritare şi susţinerea iniţiativelor PC şi ale lui Dan Voiculescu de către partenerii de coaliţie.Rezoluţia precizează că liderul Dan Voiculescu este împuternicit de Consiliul Naţional să negocieze cu partenerii de coaliţie o guvernare eficientă. Documentul prevede un termen de şase luni pentru îndeplinirea cererilor PC, Consiliul Naţional împuternicind Biroul Politic ca, în caz contrar, să înceapă procedurile pentru ieşirea de la guvernare la 1 ianuarie 2007. Primul dintre punctele rezoluţiei propuse adoptării Consiliului Naţional al PC solicită "măsuri urgente" pentru susţinerea principalelor propuneri legislative şi amendamente ale preşedintelui PC Dan Voiculescu referitoare la controlul averilor demnitarilor şi redirecţionarea sumelor dobândite ilicit către fondurile de pensii, reducerea TVA la 9% şi neimpozitarea profitului reinvestit.