O parte dintre ONG-urile care susţin ideea înfiinţării Parcului Presei s-au întâlnit ieri în Parcul Brătianu cu reprezentanţii mass-media, prilej cu care a fost lansat sloganul "Parcul Presei - un parc pentru comunitate", sub care se va desfăşura "Campania Verde" prin care vor fi adunate semnături de la populaţia municipiului pentru ca parcul să poată prinde viaţă.

"Prin intermediul acestui slogan, dorim ca populaţia municipiului să se implice mai mult în acest proiect, deoarece Parcul Presei va fi un parc al tuturor cetăţenilor", a precizat Eleonora Mircescu, preşedinta Fundaţiei Ecotop Oradea. În cursul săptămânii trecute, Mihai Togor, preşedintele Centrul Regional de Supraveghere Ecologică "Munţii Apuseni", a depus o solicitare la Primăria municipiului Oradea prin care a cerut o hartă cu terenurile care se află în proprietatea Primăriei şi sunt concesionate. Urmează ca în termen de 30 de zile Primăria să răspundă acestei cereri, dar până atunci, ONG-urile vor începe strângerea de semnături de la orădeni.