În perioada 15 - 18 ianuarie 2015, Oradea participă, alături de stațiunea Băile Felix, la Târgul Internațional de Turism de la Viena „Ferien Messe Wien", dedicat pieței austriece. Este pentru prima dată când municipalitatea orădeană participă la acest târg și, de asemenea, este prima dată când ofertele turistice ale municipiului și stațiunii Băile Felix vor fi prezentate sub forma unui pachet turistic comun complementar.

Municipiul reşedinţă de judeţ este reprezentat de către viceprimarul Ovidiu Mureșan și city managerul Eduard Florea, participarea Oradiei la Târgul de la Viena fiind începutul unei activități de promovare care va viza, pe lângă piețele externe din Austria și Ungaria, și piața internă, prin participarea la cele mai importante târguri de turism din România. Participarea la târgul de turism se realizează prin intermediul Autorității Naționale pentru Turism și Biroul de promovare şi informare turistică al României din Viena, în cadrul standului de peste 130 mp rezervat României. Având în vedere importanța și forța unui asemenea pachet turistic, cele două structuri organizatoare, Autoritatea Națională pentru Turism și Biroul de promovare şi informare turistică a României din Viena au invitat Municipiul Oradea ca oraș partener al standului României, Oradea beneficiind de un Info-Desk mai mare și de panouri publicitare în cadrul târgului. Pe lângă oferta Oradea-Băile Felix, în standul României își vor mai prezenta oferta turistică, la fel ca în anii trecuți, orașe sau regiuni din România ca: Sibiu, Timișoara, Cluj-Napoca, Consiliul Județean Suceava (oferta Bucovina), Alba Iulia, Geoagiu-Băi, precum şi agenții de turism sau operatori de turism. Oferta turistică Oradea-Băile Felix, rezumată în titlul „Capitala Art Nouveau și a Băilor termale din România", este cuprinsă într-o broșură de promovare care, pentru prima dată, tratează specificitatea celor două oferte în mod unitar și complementar. Broșura a fost concepută pentru a surprinde cât mai bine cele mai importante aspecte pe care un turist le poate vedea și, în același timp, oferă diferențierea față de alte oferte din regiune, prin faptul că propune atât componenta urban-culturală, încărcată de istorie, cât și componenta băilor termale, punctând foarte clar calitățile unice ale apelor termale din Băile Felix și Oradea. Această ofertă este completată de numeroasele obiective turistice din județul Bihor, fie că vorbim de munții Apuseni sau de peșterile Farcu sau Meziad. Materialul de promovare este conceput cu câte o versiune distinctă pentru vorbitorii de germană, engleză, maghiară și română. Realizarea materialului a fost coordonată de Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune, ai cărei membri sunt hotelurile Ramada, Aqua President, Double Tree by Hilton, Complexul Turism Felix SA, Lotus Center Oradea, Eurobusiness Parc Oradea și Zona Metropolitană Oradea. De asemenea, la realizarea broşurii au participat, prin imagini şi traducerea textelor, Fundația pentru Protejarea Monumentelor Istorice din Județul Bihor, Universitatea din Oradea prin Facultatea de Construcții și Arhitectură, Consiliul Județean prin Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Bihor, Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă Bihor. În acest an, Oradea va mai participa la târgurile de turism de la Budapesta, București și Cluj, cu scopul de a crește numărul de turiști și implicit de a dezvolta economia locală direct sau indirect implicată în activități de turism.