Oradea. Festivalul Naţional şi-a deschis, vineri, porţile - Întâlnire cu arta naivă
Numit încă de la prima ediţie festival, Festivalul Naţional de Artă Naivă este un eveniment-premieră dedicat în exclusivitate artei naive contemporane româneşti care reuneşte timp de o lună, la Oradea, peste 40 de artişti şi invitaţi speciali, critici de artă, colecţionari şi public în spaţiile expoziţionale generoase ale Muzeului Ţării Crişurilor.
Asociaţia Artiştilor Naivi din România, în parteneriat cu o serie de instituţii culturale, organizaţii şi companii, a reuşit să creeze un eveniment dedicat artei naive contemporane româneşti şi să reunească idei, instituţii, oameni diverşi într-un cadru perceput ca activ şi coerent. Entuziasmul, efervescenţa şi interesul cu care a fost primită această manifestare, încă de la prima ediţie (sute de participanţi la vernisaje, ample spaţii editoriale etc.), este relevant pentru modul în care arta naivă contemporană românească este percepută şi receptată. Ediţia din acest an a Festivalului, conceptual, reuşeşte să propună o ordine în ideile artiştilor naivi contemporani. „Fără a fi rigidă sau restrictivă, această ordine reuneşte, în premieră, cea mai mare parte a oamenilor de valoare care alcătuiesc scena artistică naivă românească, care avea nevoie de un eveniment la care pasionaţii să se întâlnească, unde să aibă loc dialoguri, conferinţe, lansări de carte, spectacole etc. Acest festival se vrea şi un bun promoter pentru artişti şi lucrările lor, căci un eveniment mare, care reuşeşte să adune o bună selecţie de artişti, devine automat o platformă interesantă pentru publicul specializat din ţară şi din străinătate (galerişti, curatori sau colecţionari, care pot vedea aici un spectru larg de artă naivă, din care vor alege axa de interes)”, mai spune Mircea Stroe. Vernisajul expoziţiei festivalului a avut loc vineri, la ora 16.00, la Muzeul Ţării Crişurilor (Palatul Baroc). Tot vineri, în Sala Albastră a Hotelului Continental, a avut loc lansarea volumului Arta naivă contemporană din România, realizat de Mircea Stroe şi de profesorii Victor şi Angela Hreniuc. La eveniment au fost prezenţi autorii (Mircea Stroe, Victor Hreniuc şi Angela Hreniuc), alături de: criticul de artă Ramona Novicov, directorul Muzeului Ţării Crişurilor, dr. Aurel Chiriac, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultura, dl. Lucian Silaghi, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, Mircea Jacan, directorul Revistei Familia, Ioan Moldovan, şi finanţatorul volumului, Ioan Degău, alături de artişti plastici naivi invitaţi ai Festivalului Naţional de Artă Naiva, ediţia a III-a. Volumul a apărut cu sprijinul prof. Ioan Degău la Editura Primus Oradea, în anul 2016, şi prezintă, inclusiv prin intermediul imaginilor, lucrări reprezentative ale artiştilor plastici naivi din România.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.