Omagiu adus pompierilor căzuţi la datorie
13 septembrie, la 160 de ani de la bătălia de pe Dealul Spirii, rămâne o zi deosebită pentru pompieri, un reper pentru generaţiile trecute şi viitoare. Cu ocazia acestui eveniment, reprezentanţii ISU Crişana au depus, ieri, coroane la monumentul din faţa sediului de pe strada Avram Iancu.
Acţiunea, care a început la ora 09.00, s-a dorit a fi un omagiu adus pompierilor militari căzuţi la datorie în urmă cu 160 de ani. La ceremonie au luat parte prim-adjunctul inspectorului şef, col. Ioan Baş, împreună cu adjunctul col. Gavril Temian şi gen. Adrian Pădureanu. De asemenea, la omagiere, alături de Garda de Onoare a ISU "Crişana", au mai fost prezente şi cele trei grupuri de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana", din Oradea, Marghita şi Salonta, care au depus coroane în memoria celor dispăruţi, dar şi delegaţia din cadrul Directoratului pentru Apărare Împotriva Dezastrelor din regiunea Hajdu-Bihar, Ungaria. După ceremonialul de omagiere a memoriei celor care au contribuit la prestigiul pompierilor a urmat sedinţa festivă la care au luat parte reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi municipale, printre care prefectul Mircea Ghitea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Dumitru Voloşeniuc, dar şi şefii instituţiilor din sistemul de ordine publică, siguranţă şi apărare naţională. Sedinţa a fost condusă de col. Ioan Baş, iar în cadrul acesteia s-a dat citire mesajului ministrului Internelor şi Reformei Administrative, Cristian David, şi a secretarului de stat din cadrul aceluiaşi minister, Victor Paul Dobre. Cu această ocazie, au fost avansaţi în grad, înainte de termen, pompieri militari din cadrul ISU, pentru merite deosebite şi îndeplinirea exemplară a sarcinilor de serviciu.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.