Sala Mare a Primăriei Oradea a găzduit luni, 16 octombrie, o dezbatere pe tema Holocaustului, organizată la iniţiativa TVR Cluj. Echipa de televiziune a venit la Oradea pentru a lansa şi aici volumul Alive. Auschwitz 70 de ani, iar premergător lansării a propus această dezbatere menită să atragă atenţia asupra ororilor petrecute în perioada Holocaustului.

Deşi de-alungul celor 72 de ani de la eliberarea din lagărele naziste subiectul Holocaustului a fost puternic mediatizat, iar suferinţele evreilor au constituit subiectul a numeroase producţii cinematografice sau volume de carte, astăzi, în era internetului şi în secolul vitezei, subiectul poate părea perimat, cel puţin pentru tânăra generaţie postcomunistă din România, dar şi pentru tinerii din Europa şi nu numai. Semnale de alarmă în acest sens există şi ele au fost aduse la cunoştinţa opiniei publice în cadrul dezbaterii moderate de jurnalista Thea Haimovitz, la care au participat E.S. Tamar Samash, ambasadorul Israelului din România, Consulul general al României în Israel, dr. Tvica Herman Berkovits, Preşedintele comunităţii evreieşti din Oradea, Felix Koppelmann, Doina Meiseles, preşedintele AZOCLM, precum şi istorici şi politologi, ca  Andrei Marga,  Ladislau Gyemant, şi Carol Iancu.

Invitaţii, majoritatea având rude de gradul unu sau al doilea care au trecut prin lagăr, au rememorat din suferinţele bunicilor şi părinţilor, unii aducând cu ei documente, pentru a demonstra celor care aderă la curentul negaţionist, că atrocuităţile au fost reale.

„Eu sunt născut în Maramureş, în Târgu Lăpuş. Părinţii meu au făcut parte dintr-o comunitate de 1.200 de evrei, care au fost luaţi şi duşi la Auschwitz cu trenul de marfă, ca vitele”, şi-a început povestea Tvica Herman Berkovits. „Mama mea avea 17 ani şi a trecut selecţia lui Mengele, în timp ce familia ei a ajuns cenuşă, acea cenuşă care a umplut lacul din apropierea lagărului”, a povestit Tvica Berkovits.

„Mama a făcut un singur copil, pe mine. Când o vedeam foarte tristă şi o întrebam de ce, îmi spunea că îi lipseşte familia. Puţini ştiu că evreii scăpaţi din lagăr s-au temut să facă mai mulţi copii, s-au temut că Holocaustul se va repeta”, a mai explicat consulul.

„Se vorbeşte mult despre Holocaust, dar nu se spune că a fost un proiect european. Nu doar Germania a fost de vină, ci toate celelalte ţări care au acceptat şi au colaborat”, a subliniat diplomatul.

„Holocaustul continuă şi astăzi în Siria, în Sudan. Citim mereu că au mai murit 1.000, sau 2.000. Oamenii au devenit cifre”, a atras atenţia asupra pericolului în care ne aflăm Armand Shor, directorul Camerei de Comerţ şi Industrie Israel-România.

„Există articole pe facebook în care se spune că Holocaustul nu a existat, că nu au murit şase milioane de evrei. În România, din nefericire, astfel de reacţii sunt întâlnite şi la oameni cu înaltă pregătire. Tineretul nu este educat. Ne întoarcem la perioada neagră în care istoria e defăimată”, a mai subliniat Armand Shor.

Acesta a atras atenţia că la comemorarea lui Elie Wiesel, desfăşurată anul trecut la Siget, au fost prezenţi jurnalişti din Anglia, SUA; Israel, dar nu din România. Singura televiziune care a transmis câteva cadre, şi aceea târziu, este TVR-ul.

Un alt exemplu dezbătut de invitaţi a fost cazul jurnalistei TVR care şi-a pierdut locul de muncă după ce a difuzat un material care atrăgea atenţia că în centrul Clujului o trupă muzicală a transmis mesaje rasiste şi a realizat proiecţii cu Hitler şi Stalin.

Prezent la conferinţă, Preşedintele comunităţii evreieşti din Oradea, Felix Koppelmann a transmis şi un mesaj pozitiv, despre atitudinea administraţiei locale, după ce, în prealabil, viceprimarul Florin Birta a promis că până anul viitor va fi finalizat muzeul dedicat evreilor.

„În această sală s-a hotărât deportarea evreilor. Războiul era decis în luna mai a anului 1944. Mai era doar o chestiune de timp până la finalul războiului. Şi totuşi, 33.000 de evrei au dispărut în două săptămâni. Iar astăzi, ca o ironie a sorţii, viceprimarul oraşului, Florin Birta, ne mulţumeşte pentru contribuţia pe care noi, evreii, am adus-o în acest oraş. La rândul nostru mulţumim primăriei pentru atenţia pe care a acordat-o micii noastre comunităţi şi pentru că a contribuit şi contribuie la dezvoltarea valorilor noastre. Sinagoga Zion (renovată de municipalitate-n.r.) este, conform statisticilor realizate în urma vânzării de bilete, al doilea cel mai vizitat obiectiv turistic din Oradea, după Turnul Primăriei, şi pentru asta vă mulţumim”, a spus Koppelmann.

O notă optimistă a fost adusă şi de Doina Gradea, director general al TVR, susţinător, pe vremea când nu era manager, al proiectului Alive. Auschwitz 70, care a promis că va susţine continuitatea acestei iniţiative, la comemorarea a 75 de ani.