O aniversare cu triplă semnificaţie Ziua Independenţei, a Victoriei şi a Europei
După Unirea Principatelor în 1859 şi reformele din deceniile 7 şi 8 ale secolului al XIX-lea care au modernizat România, totuşi, ţara continua să fie vasală faţă de Imperiul Otoman. În aceste condiţii, România, fiind silită să accepte suzeranitatea otomană, era obligată să plătească turcilor tributul anual şi să accepte stăpânirea otomană în Dobrogea.
Independenţa României, un obiectiv fundamental
Datorită dependenţei faţă de Poartă, care considera România o "provincie privilegiată", aceasta nu putea să încheie tratate şi alianţe cu alte state, nu avea voie să mărească taxele vamale pentru mărfurile străine. Independenţa României devenise un obiectiv fundamental pentru conducerea ţării - prinţul Carol.
Acţiunile diplomatice ale României, prin care se revendica independenţa ţării, s-au materializat prin amplul memoriu înaintat de Mihail Kogălniceanu guvernelor puterilor garante şi către Poartă, memoriu în care se stipula: recunoaşterea individualităţii statului român şi a numelui de România; admiterea reprezentanţilor ei în corpul diplomatic; inviolabilitatea ţării; fixarea graniţei între România şi Imperiul Otoman la gurile Dunării. Acest document poate fi apreciat drept cel mai important document diplomatic din întreaga perioadă a "crizei orientale" până la încheierea Convenţiei româno-ruse, premergătoare intrării României în război.
Camera Deputaţilor, în şedinţa din 9 mai 1877, după ce ministrul de Externe, Mihail Kogălniceanu, a admis că independenţa există de fapt, a aprobat măsurile luate de guvern şi, constatând că prin actele de ostilitate ale Porţii legăturile cu aceasta au fost rupte, a votat INDEPENDENŢA ABSOLUTĂ a României. A doua zi, pe 10 mai, acest eveniment a fost confirmat în Senat şi sărbătorit în toată ţara, fiind legat şi de aniversarea venirii domnitorului Carol la tronul României.
Acest act curajos al României nu a fost recunoscut atunci de Marile Puteri europene. Singura cale pentru recunoaşterea independenţei ţării era alianţa militară cu Rusia. Ceea ce este mai ridicol şi dramatic în acelaşi timp a fost atitudinea aliatului din răsărit, Rusia, care, după căderea Plevnei, a devenit în mod deschis arogantă şi chiar duşmănoasă, comunicând statului român propunerea de a retroceda Rusiei cele trei judeţe basarabene care au fost redate Moldovei fără nici un fel de împotrivire.
La 19 februarie 1878, s-a încheiat Pacea de la San Stefano, lângă Constantinopol. La acest Congres de Pace, României nu i s-a permis să participe. Din nou România este pusă în situaţia să suporte complexul de ţară mică, putere militară modestă, potrivit concepţiei marilor puteri din Europa, în cazul de faţă, Rusia şi Imperiul Otoman. De asemenea, României nu i se acordă dreptul de ţară beligerantă la război.
Prin Tratatul de Pace de la Berlin (1 iulie 1878), era recunoscută, pe plan european, independenţa României.
În luna septembrie 1878, Camera Deputaţilor s-a supus hotărârii luate de marile puteri şi a împuternicit guvernul să renunţe la judeţele basarabene şi să ia în stăpânire Dobrogea, vechi pământ românesc. Astfel, două luni mai târziu, în noiembrie, domnitorul Carol I, în fruntea trupelor române, a trecut în Dobrogea, unde a arborat steagul naţional, fiind refuzată cu vehemenţă cererea de liberă trecere a trupelor ruseşti pe acest teritoriu.
Cucerirea independenţei de stat a României s-a realizat pe câmpul de luptă, în văzul întregii Europe, care a admirat vitejia ostaşilor români, ceea ce a sporit prestigiul ţării noastre.
Revenirea Dobrogei la patria-mamă îi apropia pe români de mult aşteptatul moment al înfăptuirii întregirii naţionale din anul 1918.
Pasul spre haosul comunismului
Actul de la 23 august 1944 a adus ieşirea României din Axă şi întoarcerea armelor împotriva Germaniei şi aliaţilor ei.
Drumul spre victorie a coaliţiei antifasciste se arăta dificil de parcurs până la capăt pentru toţi beligeranţii. În timp ce România se angajase total în eliberarea propriului teritoriu şi avea să dea grele jertfe de sânge pe câmpurile de luptă din Ungaria, Cehoslovacia, Austria, soarta lumii postbelice se hotăra de către cei trei mari aliaţi: SUA, Anglia, URSS.
În ce privea România, armistiţiului înrobitor semnat la Moscova, la 13 septembrie 1944, îi vor urma cunoscutele înţelegeri Stalin-Churchill, cu prilejul vizitei în capitala sovietică a prim-ministrului Angliei. Departe de a se respecta drepturile popoarelor din Balcani de a-şi hotărî liber şi în mod democratic viitorul, aceştia stabileau pentru regiunea sudică a Europei un joc de procentaje al sferelor de influenţă, care ofereau pentru 90% Marii Britanii, în Grecia, 90% URSS, în România.
Aceste aranjamente de culise diplomatico-militare aveau totuşi loc în condiţiile în care armata română se găsea în plin efort ofensiv în Cehoslovacia, Austria, victoria împotriva Germaniei consfinţindu-se prin actele de capitulare de la 7-9 mai 1945.
După încheierea armistiţiului cu Uniunea Sovietică, potrivit convenţiei semnate de către cele două state, pe frontul antifascist s-au aflat 19 divizii româneşti, iar de la 16 octombrie - 1 noiembrie s-au aflat 14 divizii.
Momentele cele mai semnificative ale luptelor la care au participat 540.000 de combatanţi români se evidenţiază în cronologia eliberării Transilvaniei, Ungariei, Cehoslovaciei astfel: în a doua jumătate a lunii septembrie, Armata a VI-a română a forţat Mureşul în zona Oarba de Mureş - Iernut, la 28 septembrie, a fost eliberat Târgu Mureş; între 8 octombrie 1944 - 19 ianuarie 1945, unităţile româneşti au participat la luptele pentru eliberarea Ungariei; la 25 octombrie 1944, au fost eliberate oraşele Carei şi Satu Mare; la 5 noiembrie 1944, a fost forţată Tisa; la 1 ianuarie 1945, au început ostilităţile în Budapesta, capitala Ungariei.
Ca toate marile participări ale armatei române la campania militară în vest alături de armata sovietică, respectiv, din august 1944 - 9 mai 1945, statul sovietic a intervenit cu brutalitate în viaţa democratică, politică şi economică a României: autorităţile sovietice au dezarmat soldaţii şi ofiţerii români care asigurau paza unor comandamente militare şi instituţii civile din Bucureşti; demisia generalului Rădescu a fost coordonată şi orchestrată de Moscova; numirea premierului Petru Groza a fost dictată de autorităţile sovietice. După 9 mai 1945, situaţia României se complică, deoarece guvernul nu se bucură de o susţinere internaţională, legitimitatea lui fiind contestată şi de către Partidul Liberal şi cel Ţărănesc, rămase în opoziţie. Transformările ulterioare, care aveau să aibă loc după 9 mai 1945, influenţate radical de politica de sovietizare a României, nu aveau să aducă nimic bun şi constructiv poporului român. Intrarea României sub sfera de influenţă sovietică nu va asigura condiţiile şi perspectiva dezvoltării libere a ţării în condiţiile democratice tradiţionale. România se îndrepta spre comunism, comunism care nu asigură apărarea şi dezvoltarea liberă a proprietăţii private.
Naţionalizarea mijloacelor de producţie, în iunie 1948, colectivizarea forţată a agriculturii - 1962, înăbuşirea tuturor drepturilor democratice ale poporului român aveau să arunce România în haosul comunismului.
56 de ani de la crearea Uniunii Europene
Ziua Europei se sărbătoreşte începând cu 1986 şi are o strânsă legătură cu 9 mai 1950, când s-a făcut primul pas pentru crearea a ceea ce astăzi se numeşte Uniunea Europeană. Atunci, la Paris, ministrul de Externe francez, Robert Schuman, prezenta o declaraţie în care îndemna statele europene să-şi pună laolaltă producţia de oţel şi cărbune, pentru a crea "prima fundaţie concretă a unei federaţii europene". Propunerea sa de creare a unei Europe organizate, indispensabilă menţinerii unor relaţii paşnice, numită şi "Declaraţia Schuman", este considerată a fi începutul creării a ceea ce este azi Uniunea Europeană.
În 1986, drept imn al Uniunii Europene a fost aleasă Oda Bucuriei din Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven. Steagul Uniunii este format din 12 stele aurii, dispuse circular, pe un fond albastru, reprezentând uniunea popoarelor Europei. Numărul de stele de pe steag este fix, 12 fiind simbolul perfecţiunii şi al unităţii. Începând cu data 1 mai 2004, Uniunea Europeana are 25 de state membre care formează împreună un spaţiu de peste 4 milioane km2, cu o populaţie totală de aproximativ 460 milioane de locuitori.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.