Nuntă cu dinamovişti la Oradea * Dana şi Viorel Domocoş şi-au unit destinele în faţa a nouă preoţi, la biserica din Bratca
După ce au rostit un ?Da? hotărît în faţa ofiţerului stării civile din cadrul primăriei comunei Bratca, mirii Dana şi Viorel Domocoş au fost cununaţi la biserica din localitate, în prezenţa a nouă preoţi şi a unei asistenţe numeroase. După oficierea cununiei, alaiul de nuntaşi s-a îndreptat spre Oradea, la Hotelul Dacia Continental, gazda petrecerii unde, de fapt, a fost o nuntă ca-n poveşti!
Când coloana de autoturisme a ajuns în faţa restaurantului, mirii şi alaiul de nuntă au fost întâmpinaţi de către nuntaşi echipaţi în costume populare, însoţiţi de către un taraf de muzică populară. Din superbele limuzine au descins, pe rând, mirii Dana şi Viorel Domocoş, talonaţi îndeaproape de către naşi, respectiv familiile Cosmin Bărcăuan şi Flavius Stoican. Timp de câteva minute a urmat o perioadă de încălzire, în care mirii şi naşii au tras câteva dansuri bihorene, în aplauzele asistenţei. Apoi, nuntaşii au urcat în sala restaurantului unde petrecerea a ţinut până duminică dimineaţă, după ora 7.00. Printre invitaţi au putut fi zăriţi vicepreşedintele grupării dinamoviste Gigi Neţoiu însoţit de antrenorul Florin Marin, jucătorii Claudiu Niculescu, Dan Alexa, Zeno Bundea, Tameş etc.
Muzica a fost susţinută cu mare succes de către Vali Vijelie, Liviu Puştiu şi Guţă. A fost cu adevărat o petrecere-vijelie, cu băuturi rafinate şi mâncăruri alese, într-un local în care dolarii şi euroii au zburdat în voie.
În ce ne priveşte, transmitem tinerei perechi multă fericire, sănătate şi CASĂ DE PIATRĂ!
Comentarii
Nu există nici un comentariu.