Muzică şi dans pentru copiii din şcolile speciale
Cu ocazia Zilei Copilului, Casa de Cultură a municipiului, a găzduit, ieri, un spectacol artistic la care au luat parte aproximativ 100 de copii cu nevoi educaţionale speciale. La eveniment au fost prezenţi elevi de la Centrele Şcolare de Educaţie Incluzivă nr. 1, 2, 3, dar şi elevi integraţi în învăţământul de masă de la Şcoala cu clasele I-VIII "Lucreţia Suciu" şi de la Şcoala cu clasele I-VIII "George Coşbuc", şcoli la care învaţă cei mai mulţi elevi integraţi în învăţământul de masă.
Organizatorii au pregătit un spectacol de divertisment compus din muzică uşoară şi coregrafie susţinut de solişti ai grupului Meda Music şi de către formaţiile de dans modern ale Casei de Cultură a municipiului. Tot cu această ocazie au fost invitaţi şi elevii care fac parte din formaţia de dans a Liceului Teoretic "Iosif Vulcan", pentru a susţine un moment artistic, ei fiind şi câştigătorii concursului de dans interliceal. Copiii prezenţi la spectacol au fost recompensaţi la final cu cadouri constând în dulciuri şi jucării. Organizatorii au mai împărţit ieri cadouri şi copiilor din alte instituţii. "De dimineaţă am mers cu cadouri la copiii cerinţe educative speciale din Grădiniţele nr. 20, 52, 54 şi Grădiniţa de preşcolari de la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă nr. 1, precum şi la copiii de la SOS Autism", a declarat Vasile Alexandru Pop, directorul Casei de Cultură a Municipiului.
Tot pentru a sărbători Ziua Copilului, azi, la Centrul de plasament nr. 2 din Oradea va fi organizat un spectacol susţinut de către formaţiile artistice ale instituţiei.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.