La propunerea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bihor, bitușerul Moise Gavra din Vărzarii de Jos a primit titlul „Tezaur Uman Viu”. Acesta este un titlul onorific acordat de Ministerul Culturii şi o iniţiativă UNESCO, pentru salvgardarea, păstrarea și transmiterea patrimoniului cultural imaterial.

Moise („Trăienuț”) Gavra s-a născut în 21 octombrie 1932, la Beiuș. Mamei sale îi plăcea să-i spună „Trăienuț”, iar meșterul și-a păstrat această poreclă, chiar dacă nu e prenumele său real. „Trăienuț” a rămas fără tată la vârsta de 9 ani.

„Tata a fost concentrat la Beiuș. Erau cai pe vremea aia, la armată. El a fost mai curajos și a intrat la doi armăsari grozavi și l-au strâns, a făcut aprindere de plămâni și a murit, că nu erau medicamente…”, își amintește meșterul. După moartea tatălui, viața familiei era grea, iar mama sa l-a dat ucenic la un cojocar în Vașcău, când a împlinit 14 ani.  Astfel, copilul avea asigurată casă și masă, și învăța o meserie căutată în acele timpuri.

Vreme de patru ani, tânărul Moise a fost ucenic în Vașcău. Până la vârsta de 20 de ani, când s-a însurat, a lucrat la diferiți cojocari din zonă. După ce s-a căsătorit, timp de trei ani, Moise a făcut armata la Sibiu și apoi la Turda.

Pentru că și-a îndrăgit meseria încă din vremea în care era ucenic, la întoarcerea din armată, Moise a început să își facă propria sa „afacere”, la care îl ajutau soția și soacra sa.

Meșterul a ajuns să fie îndrăgit de numeroși oameni, care i-au devenit clienți. „Au început să mă vadă oamenii, și, dacă faci bine, vine omu’, dacă vede că nu lucri bine, nu-ți mai deschide nimeni. După aia, am ajuns cunoscut, am făcut (cojoace) la toți șefii și toți doctorii din Petru Groza (n.n. Ștei)”, povestește meșterul.

Singura ocupație a sa a fost cojocăritul, meșteșug care i-a dat toate cele necesare traiului, dar i-a și umplut viața de frumos.

Și-a deschis propriul atelier, acasă, unde de-a lungul anilor a creat cojoace cu modele spectaculoase, tradiționale zonei, bitușe pentru ciobani, toate lucrate manual, pornind de la pieile de oaie pe care le realiza tot el. Unele din producțiile meșterului au ajuns chiar și în Statele Unite ale Americii. Atelierul meșterului Gavra a funcționat până în anul 2016, când cheltuielile și impozitele au crescut peste posibilitățile sale, o consecință a legislației  deficitare din țară, care încă nu face deosebire între meșteșugul tradițional și producția de serie.

Vreme de mulți ani, cojocarii (bitușerii) au fost la mare căutare, cojoacele create de aceștia fiind nelipsite din casele localnicilor, însă acum, cei care mai poartă astfel de cojoace sunt cu precădere ciobanii, mai apoi bătrânii, iar tinerii zilelor noastre, din ce în ce mai puțin. 

În prezent, meșterul Moise Gavra trăiește alături de soția sa. Au o fată și doi nepoți (o fată și un băiat), care sunt bucuria vieții lor.

În cei peste 70 de ani de meșteșug, a transmis dragostea sa pentru cojocărit și unor tineri, pe care i-a avut ca ucenici vreme îndelungată, însă niciunul din ei nu a dorit să ducă această tradiție mai departe, preferând mai degrabă, să pășească dincolo de granițele țării.

Moise Gavra mai creează un număr mic de cojoace și bitușe, însă le păstrează pentru a le expune, bucurând ochii iubitorilor de tradiții, dar lăsându-ne cu regretul că octogenarul meșter nu va avea cui transmite arta sa.

În decursul timpului, alți doi bihoreni au mai primit Titlul „Tezaur Uman Viu”: lădarul Ioan Oancea din Budureasa și Gheorghe Rada, interpret popular și constructor de viori din Oradea. Titlul este viager, personal și netransmisibil, și se acordă pentru România de către Comisia națională pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial.