Mişcarea poate fi pe primul loc şi la vârsta a treia
În cadrul unui proiect ce îşi propune să permanentizeze asemenea manifestări, sâmbătă dimineaţa a avut loc la baza sportivă a Universităţii din Oradea o acţiune, coordonată de prof. dr. Vasile Marcu, care are ca scop sporirea calităţii vieţii persoanelor de vârsta a treia şi a celor cu deficienţe motorii prin exerciţii fizice şi jocuri. Stadionul a fost, pentru câteva ore, locul în care persoane cu diverse dizabilităţi s-au bucurat de plăcerea de a fi în aer liber, de a se mişca, de a practica sporturi şi exerciţii care păreau a le fi refuzate de un destin nu prea fericit. Cei prezenţi au putut participa la diferite activităţi sportive adaptate vârstei a treia: aplicaţii de jogging şi aerobic în aer liber, badminton, fotbal şi tenis cu piciorul, Tai-Chi (exerciţii specifice pentru prevenirea fracturilor cauzate de osteoporoză), ciclism de agrement, popice cu mingi medicinale (bowling adaptat), aruncarea mingii la ţintă, precum şi exerciţii pentru antrenarea echilibrului.
"Datorită generozităţii unor sponsori precum SC Construcţii Bihor SA şi Clubului Kiwanis Varadinum, toţi participanţii au fost premiaţi. Au participat peste 40 de persoane, care au primit fructe, ciocolată şi tricouri. De asemenea, tuturor li s-a servit o masă caldă, primind fiecare câte o farfurie de bogracs", a declarat prof. Eugenia Mitraşcă, guvernator - Kiwanis Romania 2008-2009.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.