Mii de orădeni au umplut miercuri seara Piața Unirii din Oradea, pentru a participa la spectacolul-eveniment „Havasi Symphonic”, o ocazie unică de a vedea cel mai spectaculos show de pian din lume, pentru prima dată în aer liber, în inima orașului Oradea.

Lucrări 100% originale

Cu aproape patru ore înainte de începerea propriu-zisă a concertului, celebrul pianist se afla deja pe scena amplasată în Piața Unirii pentru repetiții. În ciuda soarelui dogoritor, fanii înfocați ai artistului erau deja pe poziții, pentru a filma și fotografia fiecare moment. Accesul în perimetrul rezervat publicului s-a făcut prin șase porți de acces. Chiar și așa, cu mai bine de jumătate de oră înainte de începerea concertului, zeci de persoane își așteptau rândul la cozi interminabile.

Programat să înceapă la ora 20.30, concertul a debutat cu 20 de minute întârziere, întrucât fiecare persoană care a intrat în perimetrul de eveniment a trecut printr-un control corporal riguros, fiind interzisă intrarea cu obiecte de mari dimensiuni, mâncare, sticle de apă sau alte băuturi.

Startul s-a dat în jurul orei 20.50, iar programul a fost alcătuit din lucrări 100% originale, semnate de Havasi. Una dintre piese, de exemplu, a scris-o pentru fiica lui de cinci ani, o mică prințesă blondă cu ochi albaștri, după cum a mărturisit pianistul, iar alta, pentru băiatul său de opt ani. Piesa dedicată bunicilor lui, „Homeland”, însoțită de proiectarea unei imagini pe ecranul uriaș de pe scenă, a emoționat până la lacrimi.

„Bătălia instrumentelor”

Una dintre cele mai mari atracții ale spectacolului a fost „bătălia instrumentelor”. Doi mari artiști care au interpretat în același ritm muzical: Havasi, pianistul clasic cu studii de conservator, și Endi, toboșarul rock, au apărut împreună, pe aceeași scenă, uniți într-o dorință comună de a face muzică excelentă, depășind granițele genului.

În jur de 5.000 de oameni s-au aflat la momentul respectiv în inima orașului, apreciind muzica sa inovatoare, stilul său muzical unic, care combină profunzimea și disciplina muzicii clasice cu diversitatea impresionantă a genului world music și puterea pură a rock-ului.

Din păcate, organizatorii nu s-au gândit să asigure traducerea în limba română a prezentărilor făcute de Havasi înainte de fiecare piesă, artistul adresându-se publicului în limbile maghiară și engleză.

Spectacolul-eveniment a fost organizat de Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (Visit Oradea) și Primăria Oradea.

Despre Havasi

Absolvent al renumitei Academii de Muzică „Franz Liszt”, cu o profundă cunoaștere a tradiției clasice, Havasi caută să facă instrumentele clasice să fie relevante pentru era modernă într-un mod profund emoționant, dar distractiv. Și-a interpretat compozițiile originale în unele dintre cele mai prestigioase săli de concert din lume, cum ar fi Carnegie Hall, din New York sau Opera din Sydney.

Havasi este unul dintre rarii compozitori cu carisma de vedetă rock care poate susține concerte cu casa închisă pe stadioane imense. A interpretat în fața a 46.000 de persoane, umplând Arena din Budapesta de patru ori într-un singur weekend. În ultimii ani, a susținut concerte cu casa închisă și pe Arena Mercedes-Benz din Berlin, Arena Tauron din Cracovia și Wiener Stadthalle din Viena. Havasi Symphonic a fost concertul internațional nr. 2 în topul Billboard, albumul nr. 1 pe iTunes și nr. 1 absolut pe Deezer: artistul nr. 1, albumul nr.1 și melodia nr. 1.

FOTO: Vlad CHELARU