Mii de orădeni în Cimitirul Municipal de Paştele Morţilor - Sute de cerşetori după pomană
Peste 20.000 de orădeni au trecut, ieri, Cimitirul Municipal pentru a sărbători la căpătâiul celor dragi Paştele Morţilor. Obiceiul de a da pomană celor sărmani, pentru sufletul celor morţi, a adunat mii de cerşetori, veniţi să îşi umple plasele cu cozonac şi ouă roşii.
Ortodocşii şi greco-catolii au sărbătorit ieri Paştele Morţilor, prilej cu care alături de cei dragi şi preoţi, s-au rugat în cimitire la mormintele celor care au trecut în Împărăţia Cerurilor. În cele două zile, pe porţile Cimitirului Municipal din Oradea au trecut aproape 20.000 de credincioşi veniţi să aducă un omagiu celor decedaţi. Odată cu rugăciunile, lumânările şi florile pentru sufletele celor trecuţi la cele veşnice, obiceiul presupune şi pomana pentru cei sărmani. Acest lucru este bine cunoscut de o serie de nevoiaşi, care ieri, au fost cu miile în Cimitirul Municipal. Numeroase filtre au fost realizate de către autorităţi, cu toate acestea, o serie de cerşetori şi nu numai au reuşit să intre în cimitir. Primul filtru a fost realizat în autobuzele OTL, acolo, unde cei de ordinul zecilor fără bilet erau daţi jos. Apoi un alt filtru era la intrarea în Cimitir. Cu toate acestea, patrulele Poliţiei Locale din incinta Cimitirului strângeu în timpul raziilor câte 20-30 de cerşetori. „Oamenii au adus cu ei cozonac şi ouă pe care le împărţeau pomană. Patru echipaje ale Poliţiei Locale au fost prezente în Cimitir. De asemenea, am primit ajutorul şi celor de la Serviciul Rutier", ne-a declarat Pasztai Otto Zsolt, administratorul Cimitirului.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.