Măsuri de control sporite la frontieră
Pentru asigurarea unui nivel sporit de securitate, în contextul desfăşurării la Bucureşti a Summit-ului NATO, începând cu data de 1 martie 2008, Poliţia de Frontieră Română va intensifica măsurile de supraveghere şi control a zonelor aflate în competenţă, în special în punctele de trecere de la graniţa cu Ungaria şi Bulgaria.
La frontiere vor fi efectuate controale riguroase asupra persoanelor, mijloacelor de transport şi bunurilor acestora, scopul fiind prevenirea şi combaterea actelor ilegale ce ar putea aduce atingere siguranţei naţionale şi ordinii de drept. Verificările vor avea la baza analizele de risc realizate de poliţiştii de frontieră, precum şi informaţiile obţinute în baza colaborării cu alte instituţii de ordine publică din ţară şi străinătate. În punctele de trecere de la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria îşi vor desfăşura activitatea şi echipe mobile de supraveghere vamală, care vor efectua controlul autovehiculelor de marfă pentru prevenirea transportului ilicit de materiale prohibite sau persoane ascunse. Măsurile vor avea în vedere asigurarea unui control operativ, astfel încat tranzitul peste frontieră al persoanelor să nu fie afectat. În acest sens, pentru evitarea eventualelor aglomerari, se vor lua măsuri de suplimentare a personalului care îşi desfăşoara activitatea la controlul documentelor. Pentru perioada următoare, Poliţia de Frontieră Română recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră deschise traficului internaţional.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.