Lucrările la noul drum de legătură Oradea - Sîntandrei sunt în toi, termenul pentru finalizarea lor fiind 17 martie 2019. Startul s-a dat în 20 mai, iar în prezent se lucrează la forajele pentru viitorul pod rutier.

Stadiul lucrărilor la noul drum care va lega Oradea de Sîntandrei, între strada Cazaban şi strada Râturi, a fost prezentat ieri pe teren, de către primarul Ilie Bolojan şi Adrian Foghiș, directorul Zonei Metropolitane Oradea, alături de primarul comunei Sîntandrei, Ioan Mărcuş, şi reprezentanţi ai constructorului. Pentru realizarea acestui drum, în septembrie 2017 a fost semnat un acord de asociere între celel două primării, lucrările urmând să fie derulate sub coordonarea Zonei Metropolitane Oradea. Adrian Foghiş a menţionat că pe traseul drumului de legătură, care pornește din intersecția giratorie dintre drumul de centură al municipiului Oradea cu străzile Cazaban și Corneliu Baba din cartierul Ioșia Nord, până la strada Râturi din partea de nord-est a localității Sîntandrei, sunt prevăzute două sensuri giratorii. „Primul sens giratoriu care continuă de pe strada Corneliu Baba, care va reprezenta un punct de legătură pentru un drum propus spre viitor, o legătură cu Splaiul Crișanei, care se află în partea de programare din planul nostru de mobilitate, o intersecție cu drumul de legătură de la centura de la Oradea către autostrada Transilvania și respectiv sensul giratoriu pe care îl vedem aici, unde se face legătura cu partea de nord-est a comunei Sîntandrei - strada Râturi”, a precizat directorul ZMO.

Lungimea totală a drumului de legătură propus este de 3.499,90 m, având o lățime de 2x3,5 m, la care se adaugă șanțuri, podețe și iluminatul public. Se va amenaja, de asemenea, o pistă de biciclete cu o lățime de 3 m pe toată lungimea drumului, integrată în profilul transversal al străzii. Lucrările vor cuprinde și realizarea unui pod oblic de 75 de grade peste pârâul Peța (șanț Anticar) având o deschidere de 20,3 m și o lungime totală de 28,6 m. În prezent, constructorul executa lucrări de foraje pentru podul prevăzut pe traseul drumului.

„Vreau să-i mulțumesc domnului primar Mărcuș, pentru că Sîntandrei este prima localitate care face parteneriat cu Oradea pentru un drum de legătură şi care îl şi face. Sperăm că cel mai târziu în primăvară vom putea circula pe acest drum”, a declarat primarul Ilie Bolojan. „Acest drum va ajuta și va fi o gură mare de oxigen pentru locuitorii din comună”, a declarat Ioan Mărcuș, care susţine că în Sîntandrei „dorm” aproximativ 10.000 de persoane.

Potrivit municipalităţii orădene, construcția acestui drum are ca scop decongestionarea, respectiv fluidizarea traficului la trecere la nivel de cale ferată Arad-Oradea, reducerea timpului de transport prin mărirea vitezelor de circulație și eliminarea strangulărilor din fluxul de trafic, mărirea siguranței circulației, reducerea numărului de accidente și îmbunătățirea mediului din municipiu prin reducerea noxelor și a poluării sonore. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în data de 14 mai 2018, lucrările începând efectiv în data de 20 mai. Valoarea contractului încheiat cu SC Drumuri Bihor este de 6.810.213,26 lei fără TVA, durata de implementare fiind de 10 luni.