Lucrările la Biblioteca Universităţii depăşesc termenul propus
Dezvoltarea Universităţii în anii de după Revoluţie a necesitat demararea lucrărilor la o nouă bibliotecă, care să corespundă din toate punctele de vedere unei universităţi cum este cea din Oradea. Biblioteca, înfinţată în anul 1963, ca utilitate adiacentă a fostului Institut Pedagogic, nu mai făcea faţă numărului tot mai mare al celor care studiază la instituţia de învăţământ orădeană.
Decizia construirii unei noi biblioteci a fost luată cu mai bine de 10 ani în urmă, însă, din cauza lipsei de fonduri, lucrările nu au fost finalizate nici în prezent. Aflate în fază de finalizare, lucrările ar trebui să se încheie până la data de 30 octombrie a.c., conform condiţiilor prevăzute în contractul încheiat între Universitate şi firma CIAC. Biblioteca va asigura pentru beneficiari toate utilităţile necesare la nivelul standardelor mondiale actuale: computerizare integrală şi acces nelimitat la navigare pe Internet, precum şi sistem Intranet pentru baza de date a Centrului de Studii Europene. De asemenea, clădirea va conţine aproximativ 11.000 locuri, în sălile de lectură şi cabinetele individuale de studiu pentru cadre didactice, doctoranzi, cercetători, studenţi. Biblioteca va mai avea în dotare CD-uri şi materiale video, va fi prevăzută cu săli de audiţie muzicală pentru studenţii Facultăţii de Muzică, Teologie etc.
Clădirea bibliotecii este proiectată pe cinci nivele, cu o suprafaţă utilă de 7.650 mp, fiind structurată pe două compartimente funcţionale: unul - de depozitare a cărţilor, celălalt - pentru lectură şi studiu. "Lucrarea ar trebui finalizată conform condiţiilor prevăzute în contractul semnat între cele două părţi până pe data de 30 a acestei luni", a precizat prorectorul pe probleme de investiţii din cadrul Universităţii, prof. Iacob Hanţiu. Acesta a mai adăugat faptul că banii pentru terminarea lucrării au fost puşi la dispoziţie de multă vreme firmei contractate, iar finalizarea bibliotecii ar fi trebuit încheiată până la sfârşitul lunii. Din câte se pare, lucrarea va depăşi termenul de finalizare, de data aceasta, nu din lipsa fondurilor, ci pentru că firma care a contractat lucrarea nu poate respecta prevederile contractului. "Din cauza modificărilor care au survenit, ca urmare a noilor norme care sunt în vigoare în acest moment, faţă de proiectul iniţial, care a fost făcut cu mai bine de 10 ani în urmă, şi nu mai corespund în acest moment, nu putem finaliza lucrările mai repede de sfârşitul acestui an. Fără aceste modificări am fi reuşit terminarea lucrărilor până la finele lunii", a precizat Ioan Mintaş, directorul general al firmei CIAC.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.