"Laptele şi cornul" dospeşte şi sub stindardul Alianţei
Considerat de fosta opoziţie o măsură populistă,
În judeţul Bihor, licitaţia electronică pentru programul guvenamental "Laptele şi cornul" a fost adjudecată de firmele Derpan şi Frisland, pentru furnizarea laptelui, iar pentru produsele de panificaţie, de căte Dorbob, Derpan, Astral Impex, Sal-Pan şi Fantti Huizen. Licitaţia s-a desfăşurat ieri în trei etape, rezultatele câştigătorilor fiind afişate imediat după ora închiderii procedurii pe site-ul www.e-licitaţii.ro. Judeţul nostru este împărţit în zece zone, pentru fiecare zonă fiind înregistrate cel puţin trei oferte pentru fiecare categorie.
Pentru Zona 0, care vizează municipiul Oradea şi localităţile învecinate, firma distribuitoare de produse lactate selectată a fost Derpan, iar pentru cele de panificaţie, Dorbob. Zona 1, Aleşd, revine firmei Derpan şi Fantti Huizen; zona 2, Beiuş, este împărţită între Derpan şi Astral; zona 3, Tinca - Ceica -Borod, va fi asigurată de Frisland pentru lapte şi Derpan pentru corn, iar zona 4, Marghita, a fost adjudecată în întregime de Derpan. De asemenea, în zona 5, Salonta, distribuţia paharului cu lapte se va face de către Frisland, iar a cornului, de către firma Sal-Pan, în timp ce aprovizionarea zonei 6, Batăr-Holod-Tinca, se va face de către Derpan, respectiv Astral Impex. Zona Borş-Diosig-Sălard, cu numărul 7, a fost adjudecată de către Derpan pentru ambele operaţiuni, iar zona 8, Ştei, şi zona 9, Valea lui Mihai, vor fi aprovizionate de Derpan şi Astral. Preţul de adjudecare pentru laptele pasteurizat şi ultrapasteurizat (UTH) ambalat la 200ml a fost de 0,48 lei noi + TVA (4.800 lei vechi), în timp ce pentru un corn preţul este de 0,25 lei noi +TVA (2.500 lei vechi).
În judeţul Bihor, nouă firme au cumpărat caietul de sarcini, doar şapte fiind calificate pentru licitaţia electronică: SC Astral Impex SRL Arad, SC Derpan SRL Galaţi, SC Friesland SRL Satu Mare, SC Dorbob SRL Oradea, SC Fantti Huizen SRL Aleşd, SC Sal Pan SRL Salonta şi SC Scalini România SRL Timişoara. În cursul acestui an şcolar, de programul "Laptele şi Cornul", vor beneficia 41.223 de copii preşcolari şi elevi ai claselor I-IV, din judeţ. Anul trecut, valoarea contractului s-a ridicat la 63,115 miliarde de lei vechi, două companii câştigând bătălia pentru produsele lactate: Astral Impex şi Derpan, iar produsele de panificaţie au fost distribuite de către Astral Impex, Derpan, Sal-Pan, SC Fantti Huizen Impex SRL şi Cook Bread Aleşd SRL.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.