Pentru că Sărbătorile Pascale se apropie cu repeziciune, la Muzeul Țării Crișurilor de pe str. Armatei Române nr.1/A și la Muzeul Memorial „Aurel Lazăr” din strada cu același nume, nr.13, vor fi organizate ateliere de educație muzeală pentru copii.

 

Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Inspectoratul Școlar Județean Bihor și Asociația „Prietenii Muzeului Țării Crișurilor”, organizează, în perioada 28 martie - 6 aprilie, două ateliere de educație muzeală, dedicate Sărbătorilor Pascale.

La Muzeul Țării Crișurilor (str. Armatei Române nr.1/A) vor avea loc ateliere de încondeiat ouă, adresate elevilor din învățământul primar, gimnazial și liceal, în cadrul cărora aceștia vor învăța modele și tehnici tradiționale de încondeiat ouă, sub îndrumarea specialiștilor de la Secția de Etnografie a Muzeului Țării Crișurilor și a meșterului popular din Bihor, Dorina Hanza. Perioada de desfășurare a atelierelor este 28-31 martie, respectiv 4-6 aprilie, de la orele 9.00, 11.00 și 13.00.

La Muzeul Memorial „Aurel Lazăr” (str. Aurel Lazăr nr.13) vor avea loc ateliere dedicate copiilor din învățământul preșcolar și primar. Atelierul include vizita ghidată în muzeu, relatarea unor povești despre sărbătoarea de Paști, vizionarea unui film animat cu temă pascală, iar la final copiii vor învăța să confecționeze coșulețe pentru ouăle de Paști. Perioada de desfășurare a atelierelor este 4-6 aprilie 2023, de la orele  9.30 și 11.00.

Taxa de participare la oricare dintre ateliere este 20 lei pe copil, fiind incluse materialele cu care se lucrează, precum și o vizită în muzeu, iar înscrierile se pot face în perioada 14 – 24 martie 2023, în intervalul orar 10.00-14.00, la nr. de telefon 0259/706-101.