Au rămas mai puţin de două săptămâni până la începerea unui nou an şcolar, iar reamenajarea şi modernizarea unităţilor de învăţământ ar fi trebuit să se apropie de final. La această oră, însă, se desfăşoară încă lucrări de reparaţii la mai multe şcoli din Oradea, între care şi Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu".

Valoarea lucrărilor de reparaţii curente şi igienizari se ridică la 1,5 milioane lei, la care se adaugă alte 8,7 milioane lei, lucrări ce constă în reparaţii capitale. În patru situaţii, lucrările angajate nu vor fi finalizate până în 15 septembrie. La Liceul de Artă există o problemă cu privire la finanţarea pe care trebuie să o asigure Banca Mondială şi Guvernul României. La Liceul Pedagogic, şase săli de clasă nu vor fi finalizate până la începutul şcolii, iar la Şcoala "G. Coşbuc" de pe T. Vladimirescu executantul, SC Viitorul Construct, a subcontractat lucrarea, iar noua firmă refuză să execute lucrările. În ceea ce priveşte lucrările la Colegiul Naţional "E. Gojdu", reparaţiile capitale de aici au început în luna aprilie şi au termen de finalizare luna decembrie a anului 2010. În acest timp, urmează să fie realizate lucrările de renovare a faţadei imobilului, care sunt executate de firma S.C. Constructorul Sălard, investiţia fiind estimată la aproximativ 3,2 milioane de lei. "Până în momentul de faţă, a fost renovată aproximativ o treime din faţada exterioară a clădirii, urmând ca până în decembrie 2010 să fie finalizate lucrările din exteriorul clădirii", ne-a precizat Viorel Mititean, directorul Colegiului Naţional "E. Gojdu". Lucrările din interiorul clădirii au fost contractate de o firmă din Satu Mare, S.C. Euro As, şi au termen de finalizare anul 2009, valoarea investiţiei fiind de 1,5 milioane de lei. "În acest moment sunt în curs de finalizare lucrările de la nivelul doi al clădirii, care vor fi terminate până la 15 septembrie", a mai adăugat Viorel Mititean. Potrivit directorului, aici au fost schimbate uşile, pardoseala, tavanul, instalaţia de iluminat mobilier, astfel încât la 15 septembrie sălile vor putea fi date în folosinţă. În ceea ce priveşte primul nivel al clădirii, lucrările de reparaţii capitale nu vor fi terminate decât după data de 1 octombrie, întrucât aici lucrările sunt puţin întârziate. "Claselor care trebuiau să susţină orele de curs aici le-au fost amenajate săli la subsolul imobilului, iar procesul instructiv-educativ nu va fi perturbat", ne-a mai precizat Viorel Mititean.
În altă ordine de idei, directorul a mai specificat că reabilitarea imobilului va continua şi pe parcursul acestui an şcolar, când vor fi renovate biblioteca, sala festivă, secretariatul, contabilitatea şi cabinetul medical.