Biblioteca Universităţii din Oradea a serbat ieri, cu preaviz, Ziua Bibliotecarului. Organizatorii au ales, inspirat, să pună în centrul evenimentului școlarii, atât cei de gimnaziu, cât și cei de liceu, înțelegând că dragostea de carte se cultivă de la vârste fragede.

 

Zi specială la Biblioteca Universității din Oradea ieri, 10 aprilie. În jur de 70 de copii și cadre didactice au participat la încondeiat ouă, la momente poetice și o prelegere specială a lui Răzvan T. Coloja.

„Ziua Bibliotecarului este pe 23 aprilie, dar am organizat-o în avans pentru că am ținut neapărat să fie alături de noi elevii de la Colegiul Național „Iosif Vulcan”, care nu au putut veni decât astăzi (n.r. - ieri). Fetele de la „Iosif Vulcan” au recitat poezii din creații proprii. L-am invitat pe Răzvan T. Coloja, care are un CV impresionant, să le vorbească elevilor și tuturor celor care ne-au onorat cu prezența despre importanța educației, într-o prelegere cu titlul „Din nămol, despre educație”. Copiii au avut un atelier de creații, au vopsit ouă, acum când ne apropiem de Sărbătorile Pascale. În plus, am dorit neapărat să le aducem un omagiu profesorilor noștri, Valentin Chifor, Liana Cozea și Paul Magheru, așa că am organizat o vitrină cu lucrările lor”, a spus, pentru Crișana, Brîndușa Doca, președinta Asociației Bibliotecarilor -  filiala Bihor.

Evenimentul a fost organizat de Biblioteca Universităţii din Oradea, în colaborare cu Asociaţia Bibliotecarilor din România - filiala Bihor.