La 31 mai s-a aniversat Ziua geniştilor (149 de ani)
Existenţa armei de geniu datează din 31 mai 1859, când, printr-un raport înaintat Ministerului Lucrărilor Publice al Moldovei, ing. Panait Donici care cerea înfiinţarea primului batalion de geniu, obţinând acordul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, prin rezoluţia înscrisă pe raport: "Se încuviinţează". Acesta a fost actul de naştere al acestei arme - înfiinţarea primului batalion de geniu. A urmat apoi înfiinţarea altor batalioane de geniu în 1860, apoi înfiinţarea primului regiment comandat de maiorul ing. Panait Donici.
În Războiul de Independenţă s-a folost pentru prima oară dinamita de către trupele de geniu. În Al Doilea Război Mondial trupele de geniu au asigurat cu succes genistica în acţiunile de luptă în teatrele de operaţiuni militare duse de toate categoriile de arme. După Al Doilea Război Mondial, trupele de geniu reorganizate au fost prezente pe şantierele ţării: Canalul Dunăre - Marea Neagră, Transfăgărăşan şi la lucrări speciale pe frontierele ţării. Trupele de geniu se găsesc azi în structuri compacte la Brăila - Brigada 10 Geniu şi la Deva - Brigada 4 Geniu Teritoriale, unităţi şi subunităţi de pontonieri şi geniu în cadrul forţelor terestre. În actualul război antiterorist consemnăm prezenţa trupelor de geniu în teatrele de operaţiuni din Afganistan, Somalia, Irak - Al-Kud. În viitor armata română va avea una dintre cele mai moderne structuri de geniu, inclusiv în cercetarea, descoperirea şi neutralizarea sistemelor explozive standard sau a acţiunilor teroriste.
Tot la 31 mai am aniversat şi ziua ANCMRR din MAp. Cu acest prilej, salutăm cu stimă şi respect conducerea şi membrii organizaţiei, dorindu-le tuturor sănătate şi succese în activitate.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.