Editura Polirom și revista Familia invită toți pasionații de lectură sâmbătă, 24 septembrie, la Librăria Humanitas Oradea, unde va avea loc o întâlnire cu scriitorul George C. Dumitru. Întâlnirea va fi prilejuită de lansarea volumului Fericire, apărut de curând în colecția Ego. Proză a Editurii Polirom.

 

Lansarea va avea loc la ora 15.00. Vor vorbi despre carte, alături de autor, Mircea Pricăjan și Dan-Liviu Boeriu.

„Povestirile ce compun volumul lui George C. Dumitru îi dau imediat cititorului senzația unei imersări în lumea românească actuală. O lume de oameni prizonieri ai grijilor de zi cu zi: câștigarea existenței, dificultățile din cuplu, copiii care cresc și problemele lor cu școala, cu telefoanele mobile, jocurile pe calculator și rețelele de socializare ce-i acaparează. Priviți de autor cu o ironie în care pare să se strecoare uneori și o undă de duioșie, protagoniștii acestor povestiri – personaje adesea cenușii, banale – sunt sistematic învinși în încercările lor de a depăși constrângerile cotidianului și de a se împlini. Un angajat al unei corporații plănuiește în amănunt seducerea unei colege, dar un incident face ca operațiunea să se sfârșească, umilitor, înainte de a începe. Un altul, atras de perspectiva de a urca în ierarhia firmei, se îmbată cu comice visuri de mărire care nu așteaptă decât următoarea ședință pentru a se spulbera la contactul cu realitatea. O femeie care a renunțat la carieră pentru a se consacra familiei – de fapt, slujirii unui soț de care e dominată – se străduiește să se convingă singură printr-un adevărat program de viață că a găsit calea spre fericire...”, aşa cum se arată în comunicat.

George C. Dumitru (n. 1978) este prozator, absolvent de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, ASE București, fondator al companiei de tehnologie DirectVision. A debutat editorial, după mai multe apariții în publicații și antologii (Respiro, 2003; Orașul, 2016), cu volumul de proză scurtă Poveste cu o fată (2010). Au urmat Mișcarea de rezistență (roman, 2013), Sub mâinile mele (povestiri, 2014), Tenebre (povestiri, 2017), …și toate zilele de azi (roman, 2021). Povestirea sa „Opulență” a fost tradusă în italiană și inclusă în antologia Pensi che ci saremmo potuti conoscere in un bar?, apărută la Caravan Edizioni în 2010.