Înapoi în Evul Mediu la Serbările Cetăţii
Oraşul nostru a îmbrăcat, începând de ieri, straie medievale, cu prilejul celei de-a XI-a ediţii a Serbărilor Cetăţii. O serie de manifestări cultural-artistice şi de divertisment sunt cuprinse în program, pentru a atrage un segment cât mai mare de vizitatori, cu atât mai mult cu cât Serbările beneficiază, pentru prima dată, de un buget consistent pentru organizarea evenimentelor culturale, datorită Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională, care a câştigat un proiect cu finanţare europeană. Un alai, format din domniţe şi cavaleri, a pornit ieri prin oraş pentru a chema lumea la sărbătoare.
Cavaleri, domni şi domniţe
Primii vizitatori care au poposit ieri în Cetate au făcut cunoştinţă cu membrii echipei „Ezüst Sólyom" din Oradea, care participă în program cu prezentări de armuri medievale, dar şi cu demonstraţii de lupte medievale. „Echipa noastră s-a înfiinţat anul trecut, numără zece membri, iar scopul nostru este promovarea tradiţiilor specifice secolelor X-XI. În programul Serbărilor Cetăţii prezentăm armuri, dar facem şi demonstraţii de lupte medievale, folosindu-ne de replici ale unor obiecte medievale", ne-a declarat tânărul Arany Janos, de 32 de ani, care este şeful echipei. El a mai menţionat că au avut succes cu programul lor şi în ţară, în Bistriţa şi Sibiu, iar în străinătate, în Polonia, Kiev şi Cehia. Ieri, oamenii s-au strâns ca la urs în jurul mesei lor din cetate, unde coifuri de diferite mărimi erau aşezate una lângă alta, unul dintre ele fiind probat şi de micuţul Daniel de numai şase ani. Un alt membru al echipei este Tunyogi Csaba, care are 18 ani. Tânărul este de părere că pentru a atrage turişti în cetate ar trebui organizate mai multe evenimente specifice acelei perioade, manifestări care să fie pigmentate cu mâncăruri tradiţionale care să atragă vizitatori.
Lăsaţi meşteşugarii să vină în Cetate!
Un alt punct distinct din Serbările Cetăţii sunt activităţile interactive cu meşteşugari. Viorica Ştiube este din Dobreşti şi face demonstraţii de ţesut la război. Ieri, alături de ea, am întâlnit-o pe fiica ei, Roxana, în vârstă de 17 ani, care este un discipol foarte bun pentru că a deprins deja tainele acestui meşteşug. „Pentru Roxana e o relaxare când ţese. Lucrează de doi-trei ani, însă este preocupată de ţesut de mică. În ce mă priveşte, în cadrul Serbărilor Cetăţii, am mai făcut demostraţii de ţesut la război acum câţiva ani, când cei mai interesaţi de acest meşteşug au fost copiii", ne-a declarat Viorica Ştiube. Ada Bălan participă pentru prima oară la Serbările Cetăţii, cu obiecte din piele: sandale medievale, la 70 de lei, sandale simple, 50 de lei, opinci, la 30 şi 50 de lei, brăţări din piele, 15 lei, huse pentru telefon, 15 lei, coliere pictate, 10 lei. Prietenul ei, Fero Egyed, este prezent la eveniment cu instrumente muzicale arhaice: tobe din butuci de lemn, fluiere, tulnice, dar şi cu arcuri.
Pe de altă parte, cei care au dorit să viziteze ieri Cetatea au fost ghidaţi de Ionuţ Ciorba, consilier la Biroul Turism, Cultură, Regenerare Urbană din cadrul Primăriei Oradea. „Mergem în zone unde nu exstă pericol de accidentare, în zona corpurilor K şi L. Le vorbesc despre istoricul Cetăţii, despre personalităţi şi legende existente în legătură cu Cetatea Oradea, De asemenea, îi duc pe vizitatori pe bastioane, în special pe Bastionul Aurit", ne-a declarat Ionuţ Ciorba.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.